Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CTP arată PUNCTELE FORTE ale Simonei Halep în înfruntarea cu Serena Williams

halep

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-3, pe americanca Venus Williams, locul 36 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Australian Open, unde o va întâlni pe Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16. Aceasta va fi a zecea lor partidă directă (8-1 pentru Williams).

Cristian Tudor Popescu a trecut în revistă, la Digi24, punctele forte ale Simonei Halep în meciul „de poveste” cu Serena Williams:

„Cheia acestui meci stă într-un singur cuvânt: mișcare.

Haideți să detaliem:

Picioare - Simona este aproape la capacitatea ei maximă de deplasare în acest moment și care este, probabil, cea mai bună din circuit. De aceea a putut s-o miște, s-o oblige pe puternica, pe masiva Venus Williams, care are, totuși, 38 de ani, să lovească din alergare, insuficient pregătită, s-o pună în criză de timp. De aici principala sursă de puncte a Simonei: greșelile forțate ale americancei, care de obicei în statistici nu apar sau sunt trecute la greșeli neforțate. Or, multe dintre ele au fost forțate de Simona.

Serviciul - Servește Simona în acest turneu poate cel mai bine de când o știu eu. Are un prim serviciu constant, puternic, exercită presiune asupra adversarei și-n felul acesta i-a răpit posibilitatea lui Venus să-și folosească altă armă, foarte periculoasă: returul. Nu i-a arătat serviciul 2 Simona. A servit mai mereu cu primul, foarte bine, și din nou, iată, o situație în care Venus lovește bine așezată, de pe picioare, cu pregătire, cum e la retur, i-a fost refuzată marii campioane.

Returul Simonei - Asta este noutatea față de meciurile cu Kanepi și Sofia Kenin. Simona, având încredere multă - asta mi s-a părut în meciurile precedente slăbiciunea ei, faptul că nu atacă serviciul 2 al adversarei; ei, astăzi l-a atacat. I-a tras niște retururi decisive și în momente foarte importante lui Venus Williams, i-a atacat serviciul 2 și asta i-a zdruncinat încrederea americancei.

Încrederea Simonei - a ieșit la vedere în momentele de la fileu, a făcut o contrascurtă din demivoleu - lovitură foarte pretențioasă, pe care a făcut-o cu o liniște și cu o precizie remarcabile. Și a făcut pe lângă drive voleul ei remarcabil, din față, cu care închide punctele, a făcut și un vole clasic, în cross, la fel, cu mare siguranță. Și challenge-urile! A avut două challenge-uri foarte deștepte Simona, inspirate, în momente importante. Mingea s-a dovedit a fi foarte puțin out. Și asta arată siguranță, încredere, așa că ne așteaptă, cred, hai să-i zic așa, meciul secolului în turul următor, între Williams cea mică și Simona.

O să fie un meci de poveste, pentru că ambele jucătoare sunt în urcare acum. Mica Williams este marea Serena, cea mai bună jucătoare din toate timpurile în acest sport, care crește acum față de anul trecut, arată fizic mai bine, are mai multă vigoare, viteză de deplasare mai mare, dar și Simona, așa cum speram și vă spuneam, după setul al doilea cu Kaia Kanepi, când am văzut-o că își dă drumul, se va duce sus în acest turneu, crescând de la meci la meci. Deci au o traiectorie de coliziune, o traiectorie înaltă cele două mari campioane și va fi un meci pe care e bine să nu-l ratați, sunt rare astfel de prilejuri în viață.

Simona poate și fără un antrenor în tribună, dar este conștientă - și a și declarat la sfârșitul meciului, întrebată fiind cum te descurci fără antrenor, a spus: Până la urmă nu mă descurc, nu se poate continua așa, trebuie să-mi iau un antrenor, la nivelul acesta e greu singură. Și este. Asta s-a văzut în cel mai greu meci al ei de până acum, cu Sofia Kenin, când nu știa ce să mai facă la un moment dat. Acolo ar fi avut categoric nevoie de un om în care să aibă încredere. În meciul de astăzi nu era așa de acută lipsa antrenorului, pentru că Simona o cunoaște foarte bine pe Venus Williams, știa ce are de făcut tactic, totul era ca fizic și tehnic să pună acest plan, relativ simplu și clar, în aplicare. Dar are nevoie categoric, și ea știe asta, de un antrenor”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Citește și: Simona Halep și-a anunțat STRATEGIA pentru meciul cu Serena Williams

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.