În opinia jurnalistului Cristian Tudor Popescu, nu se mai pune problema restructurării guvernamentale având în vedere că PSD se teme să-și testeze majoritatea în Parlament după ce președintele Iohannis a anunțat că refuză remanierea propusă de prim-ministrul Dăncilă.
Digi24:
„Ce a reuşit Liviu Dragnea e una dintre cele mai spectaculoase lovituri de levier în genunchi pe care şi-a dat-o vreodată cu această remaniere”, a declarat la Digi24 gazetarul Cristian Tudor Popescu. Gazetarul a explicat că din respingerea remanierii câştigă Iohannis, Dăncilă, Tăriceanu şi pierde clar Dragnea.
„Nu e remaniere, nu are legătură cu activitatea guvernului, cu nevoile populaţiei, este concretizarea unui gest de forţă al lui Liviu Dragnea îndreptat spre PSD şi spre ALDE prin înlăturarea lui Tudorel Toader.
Iohannis a venit acum, aruncând de la bun început în derizoriu acest eveniment al aşa-zisei remanieri – neţinând această comunicare de la pupitrul Cotroceniului, cu steagurile în spate, cum a făcut la alte comunicări legate de Guvern, ci coborând în capul scărilor, la botul calului, cu ziariştii lânga el a expediat această comunicare. Modul în care a făcut-o a trimis-o de la bun început în derizoriu.
Ce spune Klaus Iohannis e perfect justificat, având în vedere cum s-au descoperit PSD-iştii, s-au lăsat fără apărare, pentru că l-au ascultat pe Dragnea.
O restructurare de guvern e un act foarte serios, complex faţă o remaniere. Acesta e raportul dintre cele două.
Nu poţi veni, pentru că nu ţi s-a acceptat o remaniere, şi aceea de doi bani, să vii a doua zi să faci restructurare. Restructurarea o făceai de la bun început, cu plan, cu înfiinţarea de noi unităţi ministeriale, de agenţii.
Atunci, Iohannis are dreptul să spună că asta nu e încercare de restructurare, ci încercare de evitare a preşedintelui.
Liviu Dragnea a reuşit să se pună într-o situaţie imposibilă pentru că, în premieră, premierul Dăncilă nu a făcut pe placul lui Dragnea. E clar că aceşti interimari nu mai sunt numiţi de Dragnea, ci de Dăncilă, şi în spaţiul public se ştie că Dăncilă a comunicat telefonic cu Iohannis.
Respingerea aşa – zisei restructurări făcute pe picior mâine e atribuită clar lui Dăncilă. Ce poate face Dragnea acum? Să o dea afară? Dăncilă ştie că nu are ce să-i facă, aşa cum le-a făcut lui Tudose şi Grindeanu. Unu, pentru că e a treia oară, doi că e în prag de alegeri europarlamentare şi, apoi, de alegeri prezidentiale te apuci să dai din nou afară prim ministrul?
E imposibil să mai facă asta Liviu Dragnea acum. Şi atunci, Dăncilă a făcut acest pas în faţă în care i-a refuzat gestul de orgoliu, de sete de putere al lui Dragnea, care a pus şi PSD în dificultate.
Simplii membri PSD, simpatizanţi, nu încearcă niciun fel de iritare faţă de Iohannis pentru că nu a vrut să îi demită pe Tudorel Toader, Rovana Plumb sau Natalia Intotero. Ce treabă au membrii PSD? Voiau să îi vadă înlăturaţi pe aceşti miniştri? Nici vorbă, e o falsă problemă inventată de domnul Dragnea”, a comentat gazetarul Cristian Tudor Popescu (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
În Occident, odată cu creşterea inegalităţilor scade şi popularitatea miliardarilor, iar a celor care conduc giganţi de tehnologie parcă mai mult decât a oricăror altora. În America, pentru executivii celor mai puternice companii această tendinţă a devenit imposibil de ignorat. Ei au început să-şi facă griji pentru soarta capitalismului.
De ce aceste griji pentru modelul economic dominant al lumii? De frică, ar fi un răspuns. Timp de decenii, democraţii şi republicanii din SUA, cea mai mare democraţie a lumii, au lăudat elita businessului amerian, mai ales pe cea din Silicon Valley, spunând despre ea că este salvarea ţării. Guvernul putea să fi fost blocat, electoratul înfuriat şi polarizat, însă inovatorii Americii erau văzuţi ca o cale uşoară de a trece peste probleme, scrie The Washington Post. Companiile lor produceau serii nesfârşite de produse care ţin economia americană în funcţiune şi PIB-ul în creştere. Eforturile lor filantropice aveau ca ţintă rezolvarea unora dintre cele mai arzătoare probleme ale ţării. Rolul guvernului era să nu le stea în cale. Acum, această imagine păleşte. Pentru prima dată în decenii, viitorul capitalismului a devenit subiect de dezbatere printre cei care ţintesc spre preşedinţia SUA şi o sursă de nervozitate în creştere pentru elita de business americană şi nu numai. În locuri ca Silicon Valley, pe pârtiile din Davos şi în sălile de la Harvard Business School există sentimentul că acel tip de capitalism care a făcut din America o forţă economică de invidiat este responsabil pentru creşterea inegalităţilor şi a frustrări care polarizează ţara, care „destramă visul american“, după cum avertizează un puternic CEO. Criza financiară din 2008 s-ar putea să fi scos la suprafaţă slăbiciunile capitalismului american, însă alegerea lui Donald Trump ca preşedinte şi furia pe care a expus-o această decizie a poporului american sunt cele care i-au făcut pe miliardarii americani să se îngrijoreze pentru soarta capitalismului.
Zilele trecute, Abigail Disney, moştenitoarea imperiului media şi de divertisment întemeiat de buniciul său Roy O. Disney şi de legendarul Walt Disney, a lansat critici dure la adresa bonusurilor „demente“ date anul trecut de The Walt Disney Company CEO-ului Bob Iger. Ea a calculat că plăţile totale de 65,5 milioane de dolari acordate executivului sunt atât de mari încât într-un univers alternativ mai puţin distopic acesta tot ar fi putut pleca acasă cu 10 milioane de dolari după ce din bonusurile sale ar fi fost majorate cu 15% salariile tuturor angajaţilor companiei. Bonusurile lui Iger sunt de 1.424 de ori mai mari decât salariul median de la The Walt Disney Company. Pentru Abigail, producător de documentare cu teme sociale, acesta este un semn că sistemul e stricat. Jamie Dimon, care a câştigat anul trecut 30 de milioane de dolari ca preşedinte şi director executiv al JPMorgan Chase, a dedicat mai multe pagini din scrisoarea sa anuală de 23.000 de cuvinte către acţionari teoriei sale că „visul american se destramă“ şi rolului pe care l-ar putea avea corporaţiile în a-l petici, scrie Financial Times.(Mai multe detalii AICI)
RFI:
Statele Unite suscită nemulţumiri printre aliaţii săi după decizia de a sancţiona toate ţările care cumpără petrol iranian. Preşedintele Donald Trump a decis să pună capăt, începînd cu data de 2 mai, unor derogări în materie de comerţ cu Iranul de care beneficiau opt ţări. Casa Albă speră că prin închiderea totală a robinetului în ce priveşte exporturile de petrol Teheranul va fi lovit puternic în principala sa sursă de venituri. Iranul este considerat de Donald Trump drept inamicul numărul unu al Americii şi al Israelului în Orientul Apropiat.
Sancţiunile americane împotriva Iranului intră într-o nouă fază, “maximală”, după cum arată Agenţia France Presse. Donald Trump speră de fapt că totala prăbuşire a economiei iraniene ar putea genera fie o revoltă internă, fie o scădere a influenţei iraniene în regiune, fie amîndouă.
Opt ţări aveau încă permisiunea de a cumpăra petrol iranian: China, Taiwan, India, Turcia, Japonia, Coreea de sud, Italia şi Grecia. Unele dintre aceste ţări sunt membre ale Alianţei Atlantice, deci fac parte din primul cerc de aliaţi ai Americii. Japonia şi Coreea de sud sunt ţări cărora America le garantează practic securitatea. China, cu care Statele Unite au intrat deja într-un război economic, rămîne încă un partener de prim ordin al americanilor, cele două economii sunt atît de osmotice încît un divorţ rapid nu poate fi imaginat.
Dar China, a doua economie a lumii, este şi ţara care are mijloacele de a se opune deciziei americane. De altfel Ministerul chinez al Afacerilor Externe a şi reacţionat acuzînd Washington-ul că nu îşi asumă un rol "responsabil" şi "constructor".
China şi-a dezvoltat o întreagă industrie de rafinare a petrolului adaptată petrolului iranian. Chinezilor le revine deci mai ieftin petrolul iranian decît cel al Arabiei Saudite. Între Pekin şi Teheran există acorduri semnate cu multă vreme în urmă privind numeroase domenii printre care sectorul energetic. China este şi principalul importator de petrol iranian, cam 30 de milioane de tone pe an.
Ultimatumul lansat de americani a produs o undă de şoc pe piaţa petrolieră, chiar dacă Arabia Saudită a anunţat că îşi va mări producţia şi că deci nu există nici un pericol de penurie.(Mai multe detalii AICI)
Comentează