Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CTP îl laudă pe Marius Copil: 'A jucat cu Federer ca Federer'

ctp

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat în termen laudativi prestația tenismenului Marius Copil din finala turneului de la Basel, acolo unde a luptat pentru trofeu cu elvețianul Roger Federer.

Digi24:

Jucătorul Marius Copil (nr. 93 ATP), care a pierdut duminică finala turneului de la Basel, a jucat de la egal la egal cu Roger Federer (nr. 3 ATP) și a avut „lovituri federerești”, a spus la Digi24 comentatorul de tenis Cristian Tudor Popescu, pentru care sportivul român este o surpriză cum rar i-a fost dat să vadă în tenis.
„Cu o singură sintagmă din ceea ce ați spus n-aș fi de acord, cu acel din păcate”, i-a spus Cristian Tudor Popescu jurnalistei Digi24 care a anunțat că Marius Copil a făcut un meci mare, în care l-a pus în dificultate de mai multe ori pe numărul 3 mondial, dar a pierdut în cele din urmă, din păcate. „Nu a fost niciun păcat în această seară minunată. Marius a reușit una dintre cele mai frumoase înfrângeri pe care le-am văzut eu vreodată în tenis eu. A jucat cu Federer ca Federer. Îi rog pe cei care n-au văzut meciul să mă creadă pe cuvânt, iar cei care l-au văzut cu siguranță știu că nu exagerez câtuși de puțin”, a comentat CTP la Digi24.
În opinia jurnalistului, diferența în acest meci s-a făcut în primul set și în al doilea set la câțiva milimetri. „În primul set a vorba de o scurtă pe care a greșit-o Marius și de acolo a câștigat la o minge diferență Federer. Din setul al doilea, au fost câțiva milimetri - mingea ieșită afară a lui Marius la scorul de 4-4 și de acolo break-ul decisiv. În rest, Marius a jucat de la egal la egal cu Federer și în niciun caz nu s-a bazat doar pe serviciul său excepțional - este unul dintre cei mai buni serveuri din lume -, ci a recurs la tot arsenalul: a avut lovituri federerești, adică de două ori l-a pasat, l-a trecut cu lob pe Federer, lob din semivolé, din încheietură, adică mână pură, cum numai Federer are, a pus scurte, a făcut voleuri, i-a arătat lui Federer un slice de rever absolut comparabil cu al marelui elvețian, un joc care a încântat tribunele”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.
„Marius a fost o surpriză cum rar am trăit în tenis, un alt om, mai mult decât jucator”, a mărturisit jurnalistul. (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Cu multă vreme în urmă, în aula Bibliotecii Centrale Universitare, Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier, actual şef al Senatului, tuna: să ne lase să ne împrumutăm mai mult, că ei s-au dezvoltat prin împrumuturi! Era vorba de constrângerea din Tratatul de la Maastricht, care limitează posibilitatea de creştere a datoriei publice, într-un stat membru UE, la 3% din PIB.
Acum niciun an, şeful de facto al guvernului, Liviu Dragnea, aceeaşi poveste: de ce ne tot bat la cap cu deficitul, că ei au deficite şi datorii mai mari!
Prin 2000, guvernul Năstase a introdus o acciză nouă, iar banii, spunea el, vor merge în lucrări de infrastructură. În vremea guvernului Ponta, Liviu Voinea, actual membru în conducerea BNR, a introdus o supraaciză şi susţinea că banii vor merge într-un cont din care vor fi plătite lucrările de autostrăzi. Desigur că acest lucru nu era posibil, legal, iar banii s-au dus în sacul comun al bugetului consolidat. S-a făcut orice cu acei bani, numai autostrăzi nu.
De ce să nu ne împrumutăm, că Germania are o datorie de 60% din PIB? Iar noi avem o datorie de doar 35% din PIB!
Da, Germania are o datorie publică de 1.900 de miliarde de euro, la un PIB de 3.200 de miliarde de euro. România are o datorie publică de 65 de miliarde de euro, la un PIB de sub 200 de miliarde de euro. Dar Germania are peste 45 de milioane de angajaţi, iar România sub cinci milioane. Datoria publică pe angajat, în Germania, este, prin urmare, de 42.000 de euro, iar în România de 13.000 de euro. Dar salariile în Germania sunt de cinci ori mai mari ca în România. Înmulţiţi 13.000 cu cinci şi veţi vedea că povara datoriei publice pe angajat, raportată la venituri, este, în România, cu 50% mai mare decât în Germania, la o datorie publică la jumătate. Odată şi odată, datoria trebuie plătită. Şi ea trebuie plătită din taxe şi impozite – pentru acest motiv am împărţit datoria pe angajat. La noi, plătesc taxe cinci milioane de oameni pentru că 3-4 milioane plătesc taxe altora, inclusiv Germaniei. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Jair Messiah Bolsonaro, în vîrstă de 63 de ani, favoritul prezidenţialelor din Brazilia, speră să pună capăt unei perioade de 14 ani de guvernare a stîngii. Declaraţiile celui care este numit "un Donald Trump Tropical" au fost, pînă în ultima clipă a campaniei electorale, extrem de violente.
Jair Bolsonaro le-a dat un fel de ultimatum militanţilor de stînga care l-au sprijinit pe rivalul său Fernando Haddad, avertizîndu-i că va trebui să aleagă între exil şi închisoare. Candidatul extremei drepte a refuzat de altfel să participe la ceea ce mai toate democraţiile organizează: o dezbatere televizată, înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, între cei doi candidaţi rămaşi în cursă. Electoratul brazilian şi de fapt întreaga populaţie au fost private deci de un exerciţiu democratic elementar, ceea ce nu anunţă nimic bun.
Jair Bolsonaro a mai dat de înţeles că va face tot posibilul pentru ca fostul preşedintele Lula da Silva, condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupţie, să nu mai iasă niciodată de după gratii. Declaraţiile sale cu caracter homofob, misogin sau rasist sunt nenumărate, ceea ce nu înseamnă că acest om nu este lipsit de contradicţii.
Cotidianul Le Figaro semnalează, de exemplu, că acest aşa-zis apărător al "valorilor creştine" a fost căsătorit de trei ori.
Mai ciudat este faptul că pe de o parte nu încetează să lanseze avertismente legate de "pericolul comunist", dar în 1999 îl lăuda pe Hugo Chavez şi-l considera pe fostul preşedinte venezuelian drept o "speranţă a întregii Americi latine". In decursul carierei sale el a avut o perioadă cînd se opunea privatizărilor, pentru a deveni apoi un campion al liberalismului. Iar din familia catolică a trecut în cea a evangheliştilor. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.