CTP îl spulberă pe Mirel Rădoi: Mă mir că nu-i crapă obrazul de rușine să ne arate această ciurdă speriată

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-07-2021

Actualizat: 25-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: prosport.ro

Gazetarul Cristian Tudor Popescu îi critică dur pe selecționerul Mirel Rădoi, după eșecul lamentabil în fața Coreei de Sud, la Jocurile Olimpice. CTP compară naționala lui Rădoi cu ”o ciurdă speriată, vopsită în tricolor” și se întreabă cum de nu-i crapă obrazul de rușine selecționerului.

”O ciurdă speriată, vopsită în tricolor

Chiar dacă mi-am pus ceva speranțe în Mirel Rădoi, nu pot să n-o spun: așa-zisa reprezentativă olimpică de fotbal a României, ajunsă la Tokyo, stârnește mila. Acesta pare a fi sentimentul care i-a făcut pe coreeni să ne dea doar 4 goluri. Niște băieți făcuți grămadă, din care sare mingea ca din colțul mesei, neînstare să lege trei pase ca lumea, fugind ca să nu-i lovească balonul, un portar care o scapă din mâini printre picioare. Primitivism, rigiditate, orbecăială ziua-n amiaza mare. O neputință înghesuită pe jumătate de teren, căci de centru trec mai rar.

Nu înțeleg cum de nu-i crapă obrazul domnului Mirel Rădoi să arate, nouă și lumii întregi, această ciurdă speriată, vopsită în tricolor.”, scrie Cristian Tudor Popescu.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri