Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu aproape 10.000 de oameni în tribune, campioana U BT Cluj a obținut prima victorie în finala cu CSM Oradea, la baschet masculin

Facebook
baschet cluj

Campioana U Banca Transilvania Cluj a obţinut sâmbătă, pe teren propriu, în faţa a 10.000 de fani, prima victorie în finala Ligii Naţionale cu CSM Oradea, scor 80-70 (43-43). La meci au asistat 9.536 spectatori. Scorul general este 1-2, iar meciul 4 va avea loc luni, tot în BT Arena.

Lovitura de începere a partidei a fost dată de Saşa Rasic, fostul căpitan al U BT, care a primit mingea din ”tavanul” BT Arena, prin intermediul a doi pompieri de la ISU Cluj, coborâţi pe corzi, scrie news.ro.

Principalii marcatori ai partidei au fost Meindl 20 puncte, Jones 11, Richard 11, pentru U BT Cluj, respectiv Neal 20, Bostic 11, Tarolis 11, pentru CSM Oradea, în prezenţa a 9.536 spectatori, care au creat o atmosferă incendiară.

În primele două dispute ale finalei, CSM Oradea a obţinut două victorii pe teren propriu, cu 79-73, 93-83. Meciul 4 va avea loc luni, în BT Arena, iar apoi se va juca câte un meci pe terenul fiecărei echipe, în 25, 28 şi 31 mai. Prima formaţie cu patru victorii acumulate obţine medaliile de aur.

Finala mare a Ligii Naţionale a revenit după 10 ani la sistemul cel mai bun din şapte partide. În semifinale, U BT Cluj a învins Rapid Bucureşti în patru meciuri (78-61, 77-65, 86-106, 95-76), iar CSM Oradea a trecut de CSU Sibiu în trei partide (94-61, 93-67, 78-68).

CSM Oradea joacă a şasea finală din istoria sa, având trei titluri în palmares (2016, 2018, 2019). La rândul său, U BT Cluj se află la a opta finală şi are trei titluri în palmares (2017, 2021, 2022). Baschetul clujean, prin CS Universitatea Cluj, mai are la activ şapte finale şi trei titluri, obţinute în 1992, 1993 şi 1996, iar un alt titlu este din 2011, când echipa se numea U Mobitelco.

Ambele finaliste au jucat în acest sezon în cupele europene, CSM Oradea până în faza secundă a grupelor FIBA Europe Cup, fiind la un pas de sferturi, iar U BT Cluj a încheiat pe locul 9 în grupa A din EuroCup, a doua competiţie valorică a continentului.

CSM Oradea, echipa antrenată de Cristian Achim, îşi doreşte cu ardoare titlul din 2023 şi pentru că clubul împlineşte 20 de ani de existenţă, în timp ce U BT Cluj, cu Mihai Silvăşan pe banca tehnică, nu concepe să nu-şi respecte blazonul de club în care s-au făcut investiţii majore şi, ca urmare, domină baschetul românesc în ultimii ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.