Cu banii la vedere: miliardarii care îi susțin pe Trump și Biden în cursa pentru Casa Albă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 21-06-2024

Actualizat: 21-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: eureporter.co

Joe Biden şi Donald Trump, care se vor confrunta din nou în scrutinul prezidenţial american ce va avea loc în noiembrie, au primit recent sprijinul financiar al mai multor miliardari, a informat presa americană, citată vineri de AFP, relatează Agerpres.

Într-un sistem electoral în care sumele cheltuite în campanie se dovedesc decisive, strângerea de fonduri este un element cheie pentru candidaţii la Casa Albă.

Joe Biden poate conta, la fel ca în 2020, pe sprijinul miliardarului Michael Bloomberg, fostul primar al New York-ului donând în ultimele luni în jur de 20 milioane de dolari grupurilor de sprijin pentru actualul preşedinte şi Partidul Democrat, a relevat joi Washington Post.

Melinda French Gates, fosta soţie a fondatorului Microsoft Bill Gates, la rândul ei miliardară, a lansat joi un apel pentru susţinerea lui Biden la urne în noiembrie, fără însă a anunţa o donaţie de fonduri.

 

''Nu am chemat niciodată până acum la votarea unui candidat la prezidenţiale. Însă în acest an miza alegerilor pentru femei şi familii este de o importanţă atât de uriaşă, încât nu pot rămâne tăcută'', a transmis ea într-un mesaj pe reţeaua socială X (ex-Twitter).

Într-un comunicat publicat joi, echipa de campanie a lui Biden a anunţat că a strâns peste 85 milioane de dolari în luna mai şi că la începutul lui iunie dispunea, în total, de 212 milioane.

SUSȚINEREA PENTRU DONALD TRUMP

În ce-l priveşte, fostul preşedinte Donald Trump, el însuşi miliardar, a primit sprijin financiar din partea lui Timothy Mellon, moştenitor al unei averi uriaşe ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Potrivit New York Times, acest om de afaceri discret a donat 50 milioane de dolari unui grup de sprijin pentru Trump, după ce fostul preşedinte a fost găsit vinovat la sfârşitul lunii mai într-un proces la New York.

Gemenii Winklevoss au anunţat şi ei joi că îl susţin pe candidatul republican. ''Tocmai am donat un milion de dolari în bitcoin pentru Donald Trump şi voi vota pentru el în noiembrie'', a scris Tyler Winklevoss pe reţeaua X.

 

Cofondatorul platformei de schimb de criptomonede Gemini şi-a explicat alegerea prin ''războiul deschis declarat de administraţia Biden împotriva criptomonedelor''

.

 

Fratele său Cameron a declarat şi el că a donat un milion de dolari pentru campania republicanului. ''În rezumat: preşedintele Trump este pro-bitcoin, pro-cripto, pro-business'', a scris el pe X.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri