Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu războiul la granițele României, Vasile Dîncu şi Florin Spătaru au discutat despre sprijin pentru industria naţională de apărare

gov.ro
Vasile Dîncu

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit, joi, la sediul MApN, cu ministrul economiei, Florin Marian Spătaru. Cei doi au discutat despre sprijin pentru industria naţională de apărare, anunță news.ro.

Ministerul Apărării anunţă, joi, într-un comunicat de presă, că ministrul Vasile Dîncu a discutat cu ministrul Economiei.

”Agenda discuţiilor dintre delegaţiile conduse de cei doi miniştri a fost dedicată explorării soluţiilor comune de sprijin pentru industria naţională de apărare, fiind analizate perspectivele oferite de implementarea programelor esenţiale de înzestrare ale armatei pentru următorii 10 ani. Ministrul Vasile Dîncu a exprimat întreaga deschidere a instituţiei militare pentru angrenarea la maximum a agenţilor economici de stat şi privaţi care activează în sectorul de apărare din ţara noastră în furnizarea de produse şi servicii competitive pentru Apărare”, a transmis MApN, în comunicat.

”Am stabilit câteva direcţii pentru un parteneriat serios în viitor, pe câteva principii esenţiale, cu care suntem de acord: încercarea de a revitaliza industria de apărare a României, nu doar pentru că avem o nevoie stringentă de înzestrare pentru armata română, dar şi pentru că ne interesează locurile de muncă. Ne interesează, de asemenea, ca această industrie să fie adaptată la nevoile Ministerului Apărării Naţionale. Am stabilit, împreună cu domnul ministru al Economiei o formă de colaborare continuă, un grup de lucru care să actioneze astfel încât nevoile noastre să fie perfect adaptate la posibilităţile industrie de apărare româneşti, atât din zona de stat, cât şi privată,” a declarat ministrul Vasile Dîncu.

Ministrul Economiei a apreciat cooperarea dintre reprezentanţii celor două ministere şi şi-a exprimat speranţa că vor putea fi găsite soluţii de sprijin concret pentru industria de apărare.

”Este un prim pas pe care îl facem, la nivelul celor două ministere, pentru a ne uni forţele pentru dezvoltarea de capacităţi de producţie şi de cercetare-dezvoltare competitive. Obiectivul comun este de a dezvolta industria de apărare din România astfel încât se ne putem asigura nevoile de înzestrare strategice prin capacităţi de producţie proprii,” a declarat ministrul Florin Marian Spătaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.