Arabia Saudită a anunţat sâmbătă arestarea a 17 persoane suspectate de "subminarea" securităţii regatului, iar mai mulţi activişti au denunţat o operaţiune de represiune care intervine cu trei săptămâni înainte de eliminarea interdicţiei pentru femei de a conduce, relatează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit mai multor asociaţii pentru apărarea drepturilor omului, cel puţin 11 activişti au fost arestaţi în mai, în majoritate femei care militau pentru a avea dreptul de a conduce şi pentru abolirea tutelei masculine.
Procuratura, care nu a oferit detalii despre identitate, a informat că numărul persoanelor arestate se ridică la 17 şi că opt dintre acestea au "eliberate temporar" în aşteptarea anchetei care a fost deschisă.
Nouă suspecţi, dintre care patru femei, au rămas în arest după ce au "mărturisit" anumite fapte care le-au fost reproşate, în special contactul cu organizaţii "inamice" şi recrutarea de persoane ocupând posturi guvernamentale sensibile, potrivit unui comunicat publicat de agenţia saudită de presă SPA.
În acest comunicat, persoanele reţinute sunt acuzate că au "coordonat activităţi subminând siguranţa şi stabilitatea regatului".
Media apropiate puterii au afirmat că printre aceste persoane se află trădători şi "agenţi ai unor ambasade" ale ţărilor străine.
Activiştii au respins aceste acuzaţii despre care au spus că sunt "defăimătoare".
Acest val de represiune suscită critici vehemente pe plan internaţional, aruncând o umbră asupra politicii de modernizare impuse de tânărul prinţ moştenitor Mohammad bin Salman.
Decretul regal care le permite femeilor să conducă maşini urmează să intre în vigoare la 24 iunie.
Cu trei săptămâni înainte de ridicarea interdicției femeilor de a conduce, Arabia Saudită arestează 17 persoane pe care le acuză de subminarea puterii statului
Explorează subiectul
Articole Similare

2.453
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
2.453

7.240
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
7.240

4.995
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
4.995

70
A zecea zi de război: Afganistanul şi Pakistanul continuă luptele la graniţa comună
70

1.757
VIDEO SUA au scufundat o fregată iraniană cu o torpilă, primul atac de acest fel de la al Doilea Război Mondial: Cel puțin 80 de morți
1.757

3.754
BREAKING Blackout total în Irak: Pană de curent generală în toată țara/ VIDEO
3.754

1.673
VIDEO Discursul lui Emanuel Macron despre situația din Orientul Mijlociu - Între dreptul internațional și responsabilitatea Iranului
1.673

3.938
Iranul va ataca toate ambasadele Israelului din întreaga lume dacă Isarel lovește ambasada din Beirut
3.938

3.289
Descoperire epocală: A fost găsit mormântul celui mai mare conducător al vikingilor. Până acum era mai mult un mit al existenței sale
3.289

97
Premierul slovac Robert Fico: O întâlnire cu Zelenski despre conducta Drujba trebuie precedată de o întâlnire cu preşedinta CE
97

13.362
Alertă în Europa: Israelul dezvăluie orașele care pot fi lovite de rachetele Iranului / Poziția României
13.362

4.339
VIDEO Șeful Pentagonului anunț crucial, după 5 zile din operațiunea ”Epic Fury”: SUA controlează total Iranul. Câștigăm devastator și fără cea mai mică milă
4.339

8.413
VIDEO Iranienii au încercat să-l asasineze pe Donald Trump: Un comando a fost eliminat de Pentagon și serviciile secrete
8.413

















Comentează