Cuba transmite SUA că suspendarea vizelor afectează familii

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-12-2017

Actualizat: 12-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cuba a transmis oficialilor americani, în timpul unor discuţii despre migraţie de la Havana, că decizia SUA de a suspenda procesul de obţinere a vizelor de la ambasada americană pe insulă „afectează serios” relaţiile în familii şi schimburile între oameni, informează Reuters, conform news.ro.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au răcit după ce Donald Trump a devenit preşedinte, astfel anulându-se îmbunătăţirea care avusese loc în timpul mandatului lui Barack Obama.

În septembrie, în urma unor incidente care au afectat sănătatea diplomaţilor americani în Havana, administraţia de la Washington a redus semnificativ staff-ul din cadrul ambasadei. Astfel, a fost suspendat procesul de acordare a vizelor.

“Delegaţia din Cuba şi-a declarat îngrijorarea profundă în ceea ce priveşte impactul negativ pe care decizile uniliterale, nefondate şi motivate politic ale guvernului le au asupra relaţiilor dintre cele două ţări”, a declarat ministrul de externe din Cuba.

Declaraţia a venit după discuţii între delegaţiile conduse de Ministrul de Externe pentru Afaceri cu SUA Josefina Vidal şi Asistentul adjunct al Secretarului de Stat pentru Afaceri cu Emisfera Vestică John Creamer.

Mulţi cetăţeni din Cuba au spus că sunt nemulţumiţi că nu îşi pot vizita rudele sau prietenii. În Statele Unite există o populaţie de aproximativ două milioane de americani-cubanezi.

Administraţia Trump a interzis călătoriile în Cuba, iar în octombrie a trimis acasă 15 diplomaţi din Cuba.

Ministrul de externe cubanez a declarat că aceste acţiuni “au afectat serios misiunea diplomatică, în special Consulatul şi serviciile pe care acesta le oferă cetăneţilor cubanezi care locuiesc în Statele Unite”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri