Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CUGETĂRI DE DASCĂL!

scriitor
Am trăit izolați în propriile locuințe mai bine de două luni și nu a fost deloc ușor să ne obișnuim cu ideea de a sta efectiv în casă, să fim privați de libertatea individuală, de acea libertate văzută ca pură manifestare a individului din dorința de a face fiecare ce vrea, când vrea. Această formă de izolare, de a fi prizonieri în propriile case împotriva voinței noastre, a scos la iveală o formă maximă de deschidere unii față de alții. Am fost și continuăm să fim în relația profesor-elev sau student (și nu numai) o comunitate de solitari în strânsă legătură și permanentă conexiune. În tot acest răstimp am ieșit cu toții din tipare, ne-am adaptat la ceva nou, am învățat din mers cu o viteză mai mare decât am fi crezut, stând nopțile și duminici întregi în fața calculatoarelor, am jonglat cu creativitatea de dascăl reinventându-ne. Am învățat să utilizăm cele mai sofisticate platforme educaționale și aplicații pentru a crea cursuri atractive, a ușura procesul de învățare și a-l continua în același timp. Noi, profesorii am încercat să fim mereu alături de elevii și studenții noștri, să-i sprijinim din punct de vedere moral și educațional. În acest răstimp m-am tot gândit la elevii și la studenții mei. Unii sunt dornici să petreacă cât mai mult timp cu mine în clasa virtuală, alții sunt mai activi decât la clasă atrași poate de sfera digitală, dar sunt și cei care au devenit pe zi ce trece tot mai lenți în comunicare din cauza oboselii pentru că temele ”curg” la toate materiile și cerințele sunt multiple, poate și din cauza orarului pomeridian, însă cu toții sunt foarte sinceri și vorbesc deschis despre dificultățile pe care le întâmpină căutând un sfat, un sprijin sau pur și simplu vrând să fie ascultați și înțeleși. Lipsește totuși acea atmosferă din sala de curs în care simțeai dacă lucrurile necesită sau nu explicații suplimentare, dacă vreunul avea nevoie de o mână de ajutor în plus sau nu, plutea în aer empatia care parcă s-a evaporat în mediul virtual. Cu toții suntem obosiți, surmenați de prea multe sarcini, de prea multe ore petrecute în fața dispozitivelor și poate avem momente în care ne este chiar lehamite de aceste dispozitive. Simțim nevoia să comunicăm unii cu alții după legile naturale firești, nu putem trăi izolați, avem nevoie să continuăm să avem relații sociale după natura umană, în care o persoană întâlnește o altă persoană și nu o imagine a unei persoane pe un ecran. Cu atât mai mult simt nevoia elevii și studenții pentru care școala era și un spațiu de socializare, de zilnică revedere cu prietenii, nu doar cu colegii sau profesorii. Acest spațiu le-a fost restrâns brusc, le-a fost redus la zero în ultimele luni din grijă pentru sănătatea lor și a tuturor. Dar oare sănătatea mintală și confortul lor emoțional a fost luat în considerare? Va fi luat de-aici înainte în considerare? Li se va permite să se apropie unii de alții, să se îmbrățișeze după o lungă perioadă în care nu au putut nici să se vadă dincolo de ecrane? Se apropie sfârșitul anului școlar în care cei din ani terminali și-ar fi  luat, în mod obișnuit, ”La revedere!” de la profesori și  colegi, ar fi păstrat acel moment solemn, în care, după cum se obișnuiește în Italia, profesorii își salută elevii pe care nu îi vor mai întâlni în anul care va veni, ca pe o vie amintire la care să se întoarcă ori de câte ori ar simți nevoia. Pentru mulți nu a fost ușor să se obișnuiască cu ideea de a fi lipsiți de acele emoții, cum mulți studenți preferă să-și amâne licența, să mai aștepte atât cât va fi necesar pentru a nu fi nevoiți să renunțe la emoțiile generate de momentul gloriei. Îmi dau seama cât de afectat a fost echilibrul lor sufletesc, cât de tare a fost fragilizat și mă întreb cât va dura refacerea acestui echilibru energetic sau ieșirea din trauma izolării?
Cred că avem nevoie să învățăm să re-naștem, să-i sprijinim pe copii să re-devină copii. Cred că centrele estive de care ne bucurăm în Italia în timpul vacanței mari pot oferi câte-o oră de ”școală în aer liber” în care profesori și elevi crează alianța potrivită pentru a fi cu toții pregătiți de un nou început, punând accent pe manualitate, dezintoxicându-ne de mediul virtual și de computer, antrenând mușchiul minții și redescoperind plăcerea de a fi din nou împreună. Putem ieși cu toții învingători din această pandemie ținând cont că ”înainte” și ”după” nu sunt două concepte separate, sprijinindu-ne unii  pe alții și ajutându-ne reciproc în recâștigarea libertății care implică solidaritate.
de Adriana Ioana Opris (Italia)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.