Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) le va dezvălui celor care îi vor trece pragul în zilele de 3 mai şi 14 mai, de la ora 15:00, în tururile ghidate, poveşti adevărate din istoria clădirii, despre incendiile prin care aceasta a trecut, atelierul de pictură, dar şi întâmplări din culisele scenei.
Florin Emilian Brînzei, referent de specialitate PR al ONRT, a relatat, pentru Agerpres, că fiecare tur include opriri în sala de spectacole, dar şi în alte locuri unde publicul nu are acces în mod obişnuit.
"Cei care ne vor vizita vor avea prilejul de a urca şi pe scenă, în loja oficială, foaiere şi vor putea intra în culise, să vadă cabinele de machiaj, perucherie, în Balconul Operei, atelierul de pictură. Vor avea întâlnire cu Marius Bernecker, membru al orchestrei, care va face o scurtă prezentare a instrumentului la care cântă (violoncel) şi cu Adrian Boba, membru al corului Operei timişorene, care le va povesti oaspeţilor ce stă în spatele unei cariere, cât trebuie să repete, care este programul unui artist înaintea spectacolului, câte ore repetă etc", a explicat Florin Emilian Brînzei.
De asemenea, vor fi prezentate costumele din opera "Paiaţe" de Ruggero Leoncavallo, spectacol în concert programat pentru sâmbătă seara, în cadrul celei de-a XLIX-a ediţii a Festivalului Internaţional "Timişoara Muzicală".
Istoria clădirii ONRT are un specific unic în Europa, sub aceeaşi cupolă fiinţând şi cele trei teatre, Teatrul Naţional şi cele de Stat, german şi maghiar.
"Pentru 60 de minute, vizitatorii vor avea ocazia să asiste şi la repetiţii, să admire decorurile spectaculoase şi să se bucure de momente inedite alături de artiştii Operei cărora le pot adresa întrebări despre minunata lor profesie, de artist, fie că vorbim despre solişti vocali, despre instrumentişti sau balerini. Aceste tururi sunt organizate în preajma datei înfiinţării ONRT, pe 27 aprilie 1947", punctează Florin Emilian Brînzei.
Lumea a avut nevoie de spectacol, de circ, de comedianţi, păpuşari şi măscărici care să o scoată preţ de câteva ceasuri din cotidianul cenuşiu traversat de malarie, ciumă sau holeră.
La mijloc de secol XVIII, în cetatea eliberată deja de sub turci de către habsburgi, sosesc trupe vieneze de teatru care prezintă vodeviluri şi alte felurite comedii de stradă sau prin diferite locuri, pentru ca din 1761, la etajul noii Primării Rasciene (sârbeşti) de atunci, pe locul actualului liceul german, să se construiască şi o mare sală care va deveni cea mai căutată locaţie pentru trupele de teatru care ajungeau în oraş.
Aici îşi are începuturile viaţa lirico-dramatică a Timişoarei, unde spectacolele se dădeau în limba germană, numărul impresarilor începe să crească, făcându-şi loc şi opereta, opera, mai apoi baletul.
În "Istoria a două secole de teatru liric la Timişoara", Nicolae Ivan menţionează faptul că anul 1766 trece prin primul foc viaţa teatrală a cetăţii, fiind cuprinse de flăcări sala de spectacol din Primăria Rasciană, dar şi apartamentul alăturat în care locuia impresarul Josef Hasenhut, a cărui soţie tocmai aştepta să nască acasă, după cum se obişnuia. Este momentul în care necesitatea construirii unei săli de spectacol devine subiect în atenţia autorităţilor.
Va fi refăcută clădirea iar din 1780, teatrul din Timişoara, primul de pe teritoriul actual al României, îşi va desfăşura aici stagiunile permanent, până în anul 1875, când se deschide noul Teatru "Franz Joseph", actualul Palat al Culturii (sediul ONRT), ridicat de arhitecţii vienezi Hermann Helmer şi Ferdinand Fellner în stilul Renaissance, constructori a numeroase săli de teatru din Europa, între care cele de la Budapesta, Viena sau Odessa.
Paştile anului 1880 aduc în oraş, pe 30 aprilie, comedia maghiară "Domnia femeilor" de Szigligeti, care se termină cu un incendiu ce mistuie noul teatru.
Helmer şi Fellner vor reconstrui edificiul ars iar din decembrie 1882 publicul aristocrat se va bucura din nou de spectacole într-o sală cu cortină confecţionată din fier, dar care era prevăzută şi cu mai multe ieşiri în caz de incendiu.
În octombrie 1920, teatrul arde din nou. Desele incendii sunt de înţeles, ţinând cont că iluminatul se făcea cu gaz. De acum, s-au păstrat doar faţadele laterale ale vechii clădiri, faţada teatrului fiind refăcută cu actuala înfăţişare după planurile arhitectului Duiliu Marcu, în stil neobizantin. Atunci au fost acoperite şi două nişe care flancau intrarea principală, în care erau montate două statuete ce înfăţişau, cel mai probabil, muzele ce patronau arta spectacolului.
"Cele două incendii majore prin care a trecut clădirea (în anii 1880 şi 1920) au adus distrugeri majore. Legenda spune că unul dintre incendii ar fi fost produs de la o lumânare lăsată nesupravegheată. Pentru a evita producerea incendiilor a fost montată o cortină metalică din fier, după primul incendiu, care cântăreşte câteva tone, tocmai pentru a izola atelierele, scena, ateliere de spaţiul de joc, pentru a proteja sala. Cortina se lasă în fiecare seară la ora 23:00 şi se ridică a doua zi, la ora 7:00. În tavanul scenei există câteva rezervoare de apă care au rolul de a inunda scena în cazul în care se declanşează un incendiu. Se verifică anual funcţionalitatea, iar la final de stagiune rezervoarele se golesc de apă, scena este învelită în folie, apa scurgându-se înspre scurgerile de pe strada Alba Iulia. Este 'ploaia pe scenă'", a detaliat pentru AGERPRES Florin Emilian Brînzei.
Vizitatorii vor putea admira şi un punct muzeal al ONRT, lângă foaierul de la primul etaj, în patru vitrine fiind reprezentate cele mai semnificative documente - caiete-program, registre, afişe, medalii, distincţii, premii atribuite ONRT de-a lungul anilor, iar în alte cinci - costumele care au făcut glorie.
"Muzeul reflectă o adevărată istorie a ONRT. Am alcătuit o vitrină care să conţină elemente legate de primul spectacol, 'Aida' (G. Verdi), titlu cu care ne identificăm. Sunt expuse cinci costume care, la rândul lor, au fost salvate din garderoba de costume a instituţiei. (...). Publicul poate vedea două costume din 'Aida' - unul purtat de mezzosoprana Marilena Chirici în rolul Amneris şi unul purtat de solistul Nicolae Popescu în rolul Regelui, un costum din 'Otello' (G. Verdi), purtat de maestrul Corneliu Murgu, unul din 'Faust' (Charles Gounod), purtat de mezzosoprana Aura Twarowska şi unul de balet, Lebăda neagră, 'Lacul Lebedelor' (P.I. Ceaikovski), purtat de Rodica Murgu. Toate costumele au fost confecţionate în atelierele proprii de producţie", explică Florin Emilian Brânzei.
Asemeni oricărei opere de artă, Palatul Culturii din Timişoara s-a născut din foc, a fost modelat de flăcări şi s-a înălţat întotdeauna din propria-i cenuşă, asemeni păsării Phoenix, pentru că în eterna cetate parfumul rozelor s-a împletit cu armonia muzicii şi cu arta spectacolului dramatic într-un fermecător şi unic balet multicultural şi multietnic.
Comentează