Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Culmea ridicolului in judetul lui Dragnea in cazul inundatiilor

inundatii
Lipsa digurilor, deturnarea fondurilor și absența pădurilor sunt cauzele viiturilor de Paște.

Inundațiile de sâmbătă și duminică din Teleorman au avut loc în localități care sunt complet lipsite de diguri, deși multe din satele și comunele teleormănene au până și ulițele asfaltate de Tel Drum, firma de casă a fostului șef al județului, actualul vicepremier Liviu Dragnea.

În plus, zona bazinală a râului Vedea, acolo unde s-au format viiturile, este o regiune cu risc mediu de inundație (fiind relativ ferită de acest fenomen), așa cum reiese din hărțile de risc ale Apelor Române.

Lipsesc cinci diguri

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Internelor au existat patru morți în urma reversărilor apelor din weekendul Paștelui: un băiat de 13 ani din Argeș, un bătrân de 80 de ani din Olt, un cioban din Teleorman și un bărbat din Prahova au murit înecați.

În plus, aproape 300 de rămas fără case după ce viiturile de pe râurile Vedea, Teleorman și afluenții lor au inundat 86 de localități din Teleorman, Olt, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

Trei au fi motivele pentru care acești oameni și-au pierdut viața: primul este legat de lipsa îndiguirilor din Teleorman. Râul Vedea trebuie să aibă cinci diguri de-a lungul cursului său. În realitate, sinistrații din comuna Beiu i-au sesizat, ieri, lui Liviu Dragnea lipsa oricărui fel de baraj pe râu. Vicepremierul, în timp ce se plimba cu barca printre sătenii care stăteau în apa până la genunchi, a dat la rândul său vina pe Apele Române, instituția care are în grijă administrarea digurilor.

Totuși, lipsa îndiguirilor este greu de explicat într-un județ în care firma de casă a lui Dragnea, Tel Drum, a primit până și lucrări de asfaltere a străzilor sătești. Spre exemplu, doar anul trecut, societatea a primit 1,6 milioane de lei pentru modernizarea străzii Stangulești, din comuna Blejești. Tel Drum a aparţinut, până în 2002, lui Dragnea, când a cedat-o prietenului său, Marian Fişcuci.

Bani dați, dar dispăruți

Al doilea motiv este dat de neregulile la cheltuirea banilor acordați pentru digurile de pe râul din Teleorman.

În uma unor inundații asemănătoare, produse în 2004- 2005, Guvernul României a acordat, în 2006, o sumă de peste 4,1 milioane de lei pentru îndiguirea râului Vedea. După cum a descoperit Curtea de Conturi, multe din lucrările efectuate de Administrația Bazinală Argeș-Vedea au fost în afara legii.

Neregulile descoperite au constat chiar în plata unor lucrări care nu existau în realitate sau care erau executate defectuos.

Deșertul din Teleorman

Al treilea motiv este dat de defrișările din zonă, cele mai mari din țară. Gradul de împădurire în bazinele hidrografice variază pe teritoriul României între 9,4% (Vedea) și 55,6% (Cerna), se preciezază într-un raport al Ministerului Mediului din martie 2013.

Specialiștii de mediu mai notează în același raport că râul care a luat prin surprindere autoritățile și a inundat zeci de localități seacă de la an la an.

Hărți de 40 de milioane de euro

Administrația Națională „Apele Române” și Institutul Național de Gospodărire a Apelor au finalizat, la începutul lunii, hărțile de hazard și de risc la inundații de la nivel național. Zonele cu cel mai mare risc sunt Bazinul inferior al Siretului, zona Banatului, zona dinspre Prut. În total, în țară sunt aproximativ 700 de zone unde inundațiile pot face ravagii atunci când se înregistrează creșteri importante ale debitelor râurilor. Fostul ministrul pentru ape, pământ și piscicultură, Lucia Varga, a declarat că, în 2014, se lucrează la construcția a 300 de diguri de protecție, numai că ritmul acestor lucrări este foarte lent. În total, costurile hărților s-au ridicat la 40 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europne.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.