Cum a ajuns o comună din Iași să-și vândă primăria. Proces pierdut și datorie de 1,2 milioane de euro

Autor: Alice Draghici

Publicat: 25-02-2026 10:35

Article thumbnail

Sursă foto: Antena 3 CNN

Comuna ieșeană Bălțați se confruntă cu o situație rar întâlnită în administrația locală: primăria riscă să rămână fără propriul sediu și fără dispensarul medical. Totul după ce autoritățile locale au pierdut un proces cu un localnic și trebuie să achite despăgubiri în valoare de 1,2 milioane de euro.

Proces pierdut și executare silită

Instanța a decis în favoarea unui localnic care a reclamat că primăria nu i-a eliberat la timp documentele necesare pentru accesarea unui proiect cu finanțare europeană. Din acest motiv, susține acesta, a pierdut finanțarea și a cerut despăgubiri.

Cum bugetul local nu permite plata sumei stabilite de judecători, comuna a intrat în executare silită.

Bunurile comunei, scoase la vânzare

Pentru recuperarea prejudiciului, executorul judecătoresc a început procedura de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul localității. Pe listă se află terenuri, pășuni, utilaje, autovehicule, dar și clădiri.

„Până în prezent au fost scoase la licitație atât terenurile aparținând comunei, cât și bunurile mobile, constând în trei autoturisme, două remorci, două tractoare și două buldoexcavatoare. Sunt scoase la vânzare șapte imobile aparținând UAT Bălțați. Dacă prejudiciul nu va fi acoperit ne vom îndrepta asupra oricărui bun imobil, chiar dacă acesta este sediul primăriei sau dispensarul”, a spus Bogdan Tufeanu, executor judecătoresc, potrivit Antena 3 CNN.

Primarul: „Trebuie plătit”

Primarul comunei susține că suma stabilită de instanță trebuie achitată, indiferent de consecințe, și caută soluții pentru a evita pierderea clădirilor esențiale pentru comunitate.

„E vorba de 1.200.000 de euro la care se adaugă cheltuieli de executare silită. Trebuie plătit”, susține Vasile Aștefanei, primarul comunei Bălțați.

Speranțe într-un ajutor guvernamental

În lipsa resurselor proprii, autoritățile locale iau în calcul apelarea la sprijin guvernamental pentru a opri executarea bunurilor vitale ale comunei.

Reporter: Şi cum veţi face în continuare?

Vasile Aștefanei: Dacă vom obține un sprijin de la Guvern, vom solicita.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri