Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum a fost primită povestea „Dragnea-Soros”

Liviu Dragnea minge

După o perioadă în care Dragnea a rămas lipit de colțul ringului, incapabil să răspundă la lovituri decât cu mișcări haotice, vezi vizita ANAF în redacția RISE, iată că președintele PSD pare hotărât să revină în ofensivă.

Citește și: Dragnea are nevoie de Soros

Reactualizarea subiectului cu privire la cel dintâi adversar al țării - Soros, nu a rămas fără ecou în spațiul public. Reprezentanți din toate mediile au comentat subiectul, părerea general acceptată fiind aceea că Dragnea și PSD aveau nevoie de inventarea unui adversar redutabil prin care să-și justifice propriile gafe.

Cum Iohannis nu e Băsescu și nu a dat motive pentru care să fie acuzat de jocuri de culise, Soros a fost ales ca inamic de serviciu.

Mircea Cărtărescu afirmă că subiectul Soros nu este unul inventat în România, ci că acesta este prezentat ca „demon absolut” în mai multe țări din zonă:

„Soros nu e o invenţie românească, este demonul absolut şi în Ungaria lui Orban, şi în Polonia. Am înţeles că e de fapt un adversar fabricat şi propus undeva în Est, dar care a fost trimis ca adversar în toate aceste ţări,” a declarat Cărtărescu pentru Digi24.

Tot despre „universalitatea” subiectului vorbește și Cătălin Drulă, deputat USR, ale cărui concluzii din toată această poveste sunt două la număr. Prima este aceea că PSD plagiază chiar și atunci când vine vorba despre propagandă, în vreme ce a doua este aceea că, prin mesajele utilizate în spațiul public, PSD începe să se radicalizeze.

„Am fost ieri într-o scurtă vizită la Budapesta.E în plină desfășurare o imensă campanie de publicitate stradală distopică. Mii de panouri publicitare - pe autostradă, pe imobile, în stațiile de autobuz - cu chipul lui Soros si mesajul "Nu-l lasa pe Soros să râdă la urmă". Toată campania este explicit plătită de guvernul maghiar. Sentimentul trăit e greu de descris. Ești înconjurat de același chip din zeci de locuri. Evreul cel rău, Marele Dușman. Pretutindeni te urmărește mesajul, te întorci și e acolo. Întors acasă, aflu că Dragnea a identificat și el Marele Dușman, cauza tuturor relelor.Concluzia: PSD plagiază chiar și la propagandă. Concluzia 2 (mai gravă): PSD se radicalizează”, a declarat Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

content-image

Subiectul este comentat și de jurnalistul Ion Cristoiu, care afirmă că, într-adevăr, există o campanie împotriva lui Liviu Dragnea, însă în spatele acesteia nu se află miliardarul american ci gafele făcute de președintele PSD.

„Da, există o întreagă campanie de presă împotriva lui Liviu Dragnea. Ea, campania, are drept principală cauză nu George Soroş, nu conspiraţia, ci aberaţiile lui Liviu Dragnea. E răsturnarea propriului Guvern pe un motiv pueril efectul unei campanii „bine finanţate”? E desemnarea drept premier a unui FSN-ist din anii ’90, ţinut pînă acum la conservare, în pivniţă, rezultatul unei campanii concertate ? E halucinanta bîlbîiala cu noul Program de Guvernare, produsul unei Conspiraţii anti-Dragnea? Toate cele despre care e criticat Liviu Dragnea sunt produse nemijlocit de Liviu Dragnea. Există o conspiraţie împotriva lui Liviu Dragnea? Fireşte că da. E o conspiraţie iniţiată și condusă chiar de Liviu Dragnea”, conchide Ion Cristoiu.

Fără doar și poate, linia folosită de PSD în comunicarea publică, cu privire la George Soros, va fi în continuare menținută. Oricât de absurdă ar fi situația, Liviu Dragnea, pentru a-și salva imaginea, are nevoie să dea impresia că luptă împotriva unui adversar redutabil. Iar forța unei persoane este dată mai ales de nivelul adversarilor pe care îi are. Implicarea imaginară a lui Soros în acest subiect îl poate salva pe Dragnea în ochii propriului electorat. Că în România există cineva care folosește aceeași veche placă utilizată și de Viktor Orban, lucru care poate dăuna imaginii țării noastre, nici nu mai contează pentru șeful PSD. Pentru acesta contează să se mențină la un nivel acceptabil de frecventabilitate. Pentru că alternativa este una dură și anume să fie canibalizat de restul social-democraților, pentru binele suprem al partidului. Și Dragnea știe că ai lui colegi nu vor avea nicio emoție să facă acest lucru, dacă în joc este pus viitorul PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.