Premium
Adevarul:
Destrămarea Uniunii Sovietice a fost asociată de către majoritatea ruşilor cu nesiguranţa şi cu o scădere accelerată a standardelor de viaţă. Iar în anul 2000, când Vladimir Putin a ajuns preşedinte, aceste sentimente persistau. Oamenii simţeau că se sufocă în cenuşa imperiului.
În acest timp, pentru americani Rusia era deja o poveste care aparţinea trecutului, căci Războiul Rece se terminase. Era o ţară cu fabrici în paragină, o ţară în care speranţa de viaţa intrase pe o pantă descendentă, ai cărei oameni aveau creierele spălate de propagandă.
Şansele ca Rusia să revină la masa puterilor internaţionale erau considerate infime. Nimeni nu îşi putea imagina că va ajunge o naţiune indispensabilă în afacerile globale ale anului 2017, scrie Slate.com într-o analiză referitoare la modul în care actualul lider de la Kremlin a revigorat Rusia.
Atunci când a ajuns la putere, Vladimir Putin a aplicat ceea ce a învăţat pe propria sa piele în copilărie. O istorioară pe care el însuşi a relatat-o într-o scurtă autobiografie publicată la scurt timp după ce a devenit preşedinte.
Încolţit, dar pregătit de atac
Pe vremea când locuia alături de familia sa într-un apartament dintr-o zonă săracă din Sankt Petersburg, tânărul Vladimir Putin şi amicii săi fugăreau pe casa scărilor şobolanii care invadaseră clădirea. Erau „hoarde“, după cum a afirmat actualul lider de la Kremlin.
La un moment dat, a povestit Putin, a văzut unul imens şi l-a urmarit până când acesta a ajuns într-un colţ. Nu mai avea cale de scăpare. Bătălia părea câştigată. Dar, în acel moment, şobolanul a reacţionat într-un mod la care Putin nu se aştepta. A sărit la el. Putin s-a speriat. Iar situaţia a luat o cu totul altă întorsătură. Şobolanul a devenit vânătorul. Iar Putin, prada. Doar faptul că actualul lider de la Kremlin a fost mai iute de picior decât rozătorul l-a salvat.
Ideea unei creaturi încolţite care reuşeşte să schimbe lucrurile în favoarea sa pare să-l fi însoţit mereu pe actualul lider de la Kremlin, scrie Slate.com, adăugând că Rusia lui Putin seamănă cu şobolanul din istorioară: încolţită de acţiunile sprijinite de SUA de a promova democraţia în regiune şi de un Occident arogant, care le cerea ruşilor să accepte faptul că zilele lor la masa puterilor lumii au apus. Numai că „şobolanul“ nu-şi acceptă soarta şi se repede la cei care-i vor suferinţa.
În Rusia ultimilor 25 de ani, tranziţia rapidă către capitalismul pieţei libere, susţinută de economiştii din Vest, „revoluţiile colorate“ sprijinite de guvernele occidentale, expansiunea NATO în fostele ţări comuniste din Europa de Est, intervenţia NATO în Balcani, discursul despre democraţie promovat la Moscova de organizaţii neguvernamentale cu sprijin din străinătate au fost percepute ca încercări de a submina puterea rusă.
Dar Putin a fructificat fiecare oportunitate apărută. Fie că a fost vorba de a-şi trimite trupele pentru a „proteja“ minorităţile ruse în enclavele separatiste din Georgia în 2008, după ce această ţară a ales un guvern antirus, fie că a fost vorba de a-i oferi un refugiu fugarului Edward Snowden în 2013 sau de a profita de haosul creat în 2014 după înlăturarea preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici pentru a anexa Crimeea, liderul de la Kremlin s-a dovedit foarte abil.
În ultimii ani, Rusia a reuşit să intre în două războaie - în Ucraina şi în Siria - pe care rivalii săi le-au perceput ca imposibil de câştigat, iar, cu relativ puţini bani şi puţini oameni, a reuşit să-şi reafirme puterea în vechile sale zone de influenţă.
Ziarul Financiar:
Din Tokio până în Londra, şomajul a scăzut constant chiar în condiţiile în care indicatorii pieţei muncii sugerează că unele economii se apropie de ocuparea completă a forţei de muncă, scrie The Wall Street Journal.
În SUA, rata şomajului a urcat uşor la 4,7% în decembrie odată cu intrarea unui număr mai mare de persoane în forţa de muncă, însă aceasta rămâne apropiată de minimul ultimilor nouă ani, de 4,6%.
În Japonia, la 3,1%, rata este apropiată de cel mai scăzut nivel de la începutul anilor ’90. În Marea Britanie, indicatorul s-a situat la 4,8% în trimestrul III, apropiată de minimul ultimelor patru decenii, în pofida Brexitului. Chiar şi în zona euro şomajul a atins un minim pe şapte ani, de 9,8%.
Este normal ca firmele să angajeze masiv la începutul unei perioade de redresare economică pentru a face faţă comenzilor în creştere. Acest lucru tinde să încetinească creşterea productivităţii. Însă firmele au angajat în acest ritm pe o perioadă peste aşteptări, spun economiştii, iar productivitatea a rămas scăzută pentru o perioadă lungă în condiţiile în care companiile au evitat investiţiile de capital.
„Este foarte greu de determinat de ce companiile angajează atât de mult când creşterea este aproape zero sau în încetinire“, spune Adam Posen, preşedinte al Peterson Institute for Inter-national Economics din Washington. Dobânzile mici fac ca investiţiile în echipamente care substituie forţa de muncă să fie foarte ieftine.
Strategii, în special cei din Europa, se declară surprinşi de această tendinţă.
În mod normal, economiştii se aşteaptă ca salariile să crească pe măsură ce şomajul scade, iar inflaţia şi productivitatea cresc. Însă aceste relaţii par să nu mai existe: creşterea salariilor din SUA şi Japonia din 2007 a fost cu până la 1% mai redusă decât ar sugera modelele economice standard, arată firma de consultanţă Oxford Economics.
Creşterea salariilor pare să fie accelerat numai de curând în SUA. Câştigurile medii pe oră au avansat cu 2,9% în decembrie faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, peste media de 2% care s-a menţinut în mare parte a perioadei de expansiune. Totuşi, este prematur să se determine dacă această creştere va continua.
Salariile din 22 de economii avansate au crescut în medie cu 3,7% pe an între 1995 şi 2007, dar cu mai puţin de 2% pe an între 2008 şi 2016, potrivit calculelor Oxford Economics.
Curba lui Phillips, care reflectă relaţia inversă dintre salarii şi şomaj, pare să nu mai fi funcţionat în multe locuri.
