De fiecare dată când ajungem la urne, nu mai votăm cu capul, ci cu ficatul. Nu mai alegem un proiect, ci ne răzbunăm pe cineva. Nu mai întrebăm „ce vor face?”, ci doar „pe cine dăm jos?”. Și apoi, ca prin magie, magie electorală, aceiași oameni rămân la putere, doar cu alte afișe, alte lozinci și aceeași factură la întreținere. Doar că mai mare.
Ni s-a spus că vine lebăda neagră. Că urmează ceva imprevizibil, dramatic, istoric. A venit. Numai că, în loc de o lecție, am primit o scuză. Nu e vina noastră, e contextual, nu e prostie, e criză globală, nu e hoție, e ajustare fiscală.
Între timp, românul a pierdut liniștit, fără scandal, fără grevă, fără breaking news. În trei ani, prețurile au crescut cu peste 40% în medie, iar pentru traiul de zi cu zi, mâncare, utilități, medicamente, cu mult peste atât. Veniturile? Au crescut pe hârtie. În realitate, românul de rând trăiește astăzi cu 35 - 40% mai puțin decât acum trei ani. Nu ca procent statistic, ci ca viață, mai puțină mâncare bună, mai puțină căldură, mai puține medicamente.
Iar românul, cu pensia neindexată la timp, cu pastilele mai scumpe și cu impozitul pe casă mărit, a înțeles perfect mesajul, a greșit din nou, dar tot el plătește. Statul n-a greșit nimic. Statul doar a ajustat.
Votul a devenit un sport extrem.
Nu mai votezi pentru, votezi împotrivă. Împotriva trecutului, împotriva fricii, împotriva altora ca tine. Și, ca în orice sport extrem, finalul e previzibil, câțiva se distrează, majoritatea se accidentează. Grav este că accidentații sunt mereu aceiași.
Puterea știe asta. De aceea câștigă. Nu pentru că guvernează bine, ci pentru că oamenii nu mai votează lucid, ci reflex. Nu mai citesc programe, ci titluri. Nu mai analizează, ci reacționează. Și ce primesc în schimb? Indexare? Nu acum. Compensații? La anul. Taxe mai mari? E pentru binele vostru.
Românii au pierdut echivalentul a o treime din puterea lor de cumpărare, dar li s-a spus că stau mai bine decât alții. Au sărăcit fără să fie anunțați oficial. Au fost taxați fără să li se spună că e o taxă. Au fost tăiați fără să li se spună că e tăiere.
Asta e performanța supremă a sistemului, să-i convingă pe cei mai loviți de soartă că nu există alternativă, iar pe cei nemulțumiți că oricum toți sunt la fel. Și atunci, evident, tot ei rămân.
Democrația noastră a ajuns ca un abonament scump, plătești lunar, serviciile se înrăutățesc, dar nu renunți, pentru că ți se spune că fără el ar fi și mai rău. La final, după fiecare rundă de vot, rămâne aceeași concluzie amară, n-am ales ce era mai bun, n-am sancționat ce era mai prost, ci am votat cu nervii și am primit cu dobândă.
Și când următoarea „lebădă neagră” va apărea la orizont, ni se va spune din nou că nimeni nu putea prevedea. Doar că noi o știm deja, nu lebăda e problema, ci faptul că votăm orbește și ne mirăm că tot aceiași ne conduc prost, și tot mai scump.
Ninel PEIA
Senator al României
Chestor al Senatului
Comentează