DIICOT reacționează după cazul celor aproximativ 25 de grame de canabis confiscate în iulie 2024, pe Aeroportul Otopeni, de la un cuplu de români stabiliți în Marea Britanie și restituite în octombrie 2026 în baza unei hotărâri judecătorești. Procurorii explică de ce au solicitat confiscarea substanței, susțin că decizia instanței nu schimbă regimul juridic al canabisului în România și anunță că, după restituire, a fost deschis un nou dosar penal.
Cazul a început în 23 iulie 2024, când cele două persoane care intrau în România prin Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București i-au informat pe polițiști că au asupra lor canabis. Cei doi au prezentat prescripții medicale emise la începutul lunii iulie în Marea Britanie, precum și informări primite în 2022 de la autorități din România.
„Cantitatea ridicată, de aproximativ 25 grame, a fost analizată în laborator, constatându-se că este Canabis care conține Tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată”, arată procurorii DIICOT.
Dosarul inițial a fost clasat. De ce a cerut DIICOT confiscarea canabisului
O zi mai târziu, Poliția de Frontieră a început urmărirea penală in rem pentru introducerea în țară a unor droguri de risc, faptă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
„Prin ordonanța din 20.09.2024, procurorul a reținut că fapta este prevăzută de legea penală, întrucât Canabis-ul este drog de risc, înscris în Tabelul-Anexă nr.III la Legea nr.143/2000, iar legea română nu îi recunoaște regimul de medicament”, se arată în comunicat.
DIICOT precizează însă că cei doi soți au acționat cu convingerea că deținerea canabisului le era permisă, având în vedere documentele pe care le prezentaseră. Din acest motiv, procurorul a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
În paralel, procurorul a solicitat confiscarea specială a canabisului, argumentând că deținerea acestuia este interzisă de legislația română.
„Cererea de confiscare nu a urmărit sancționarea persoanelor, a căror faptă nu a fost reținută ca infracțiune”, a transmis DIICOT.
Potrivit instituției, scopul măsurii solicitate a fost scoaterea substanței din circuit.
Instanța a respins confiscarea și a dispus restituirea
La 17 octombrie 2025, judecătorul a respins cererea de confiscare și a dispus restituirea canabisului către cele două persoane, potrivit prescripțiilor medicale.
Contestația formulată de DIICOT a fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea de Apel București, printr-o încheiere definitivă din 28 ianuarie 2026.
Restituirea efectivă a celor aproximativ 25 de grame de canabis a avut loc la 19 octombrie 2026, în baza hotărârii Tribunalului București.
DIICOT: Canabisul nu este considerat medicament în România
După apariția informațiilor privind restituirea canabisului, DIICOT a transmis un punct de vedere în care susține că hotărârile pronunțate în acest caz nu modifică regimul juridic al substanței în România. Procurorii fac distincție între planta de canabis și preparatele farmaceutice care pot fi utilizate în scop medical și susțin că inflorescențele uscate nu pot dobândi statutul de medicament în România doar pentru că au fost prescrise într-un alt stat.
„Calitatea de medicament pe teritoriul României nu decurge din natura produsului sau din calificarea pe care i-o dă un alt stat, ci din autorizarea lui conform legii”, a transmis instituția.
Potrivit DIICOT, legislația română permite prescrierea plantelor și substanțelor aflate sub control strict numai sub forma unor preparate farmaceutice realizate industrial sau în farmacie. Instituția arată că inflorescențele uscate de canabis nu au autorizație de punere pe piață în România și nu figurează în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman.
Procurorii mai susțin că, în prezent, nu există o reglementare care să stabilească în ce condiții, sub ce formă și prin ce circuit poate fi prescris și eliberat canabisul în scop medical.
„În absența acestei reglementări, organele judiciare nu pot crea pe cale de interpretare un regim care nu există și sunt ținute să aplice legislația în vigoare”, se arată în document.
DIICOT invocă și prescripțiile medicale din 2024
Un alt argument prezentat de procurori privește valabilitatea prescripțiilor medicale. Acestea fuseseră emise la 1 iulie 2024, în timp ce restituirea canabisului s-a produs în octombrie 2026. DIICOT susține că, la momentul în care instanțele s-au pronunțat, cantitatea ridicată în 2024 nu mai era acoperită de prescripțiile medicale inițiale.
„La datele la care instanțele s-au pronunțat, respectiv 17.10.2025 și 28.01.2026, cantitatea de Canabis ridicată la intrarea în țară ÎN 23.07.2024 nu avea acoperire legală, întrucât prescripțiile medicale prezentate fuseseră emise la data de 01.07.2024, pentru tratamentul din acea perioadă”, afirmă DIICOT.
Procurorii argumentează că respingerea unei cereri de confiscare nu determină automat restituirea unui bun dacă, la momentul predării, persoana nu are dreptul să îl dețină. DIICOT compară situația cu cea a pacienților care urmează tratamente cu medicamente ce conțin droguri, precum morfina sau metadona, și ale căror prescripții nu mai acoperă cantitatea rămasă. În astfel de situații, susține instituția, substanțele trebuie scoase din circuit potrivit procedurilor legale.
Un nou dosar penal după restituirea canabisului
Cazul a avut însă o continuare după punerea în aplicare a hotărârii instanței.
Potrivit DIICOT, la 19 octombrie 2026, după restituirea canabisului, una dintre cele două persoane a fost oprită de un echipaj al Jandarmeriei.
În urma aspectelor constatate, la 21 octombrie a fost înregistrată o nouă cauză penală la DIICOT – Structura Centrală.
Instituția precizează că dosarul este în curs de soluționare și că, în acest moment, nu poate furniza alte informații.
DIICOT: Decizia nu reprezintă o legalizare a canabisului medicinal
DIICOT subliniază că hotărârile judecătorești pronunțate în acest caz nu schimbă regimul juridic al canabisului în România și, în interpretarea instituției, nu pot fi considerate un precedent care să permită în general deținerea plantei în scop medical.
„Alegerea unui alt regim juridic pentru Canabis-ul utilizat în scop medical aparține exclusiv legiuitorului”, a transmis instituția.
DIICOT consideră necesară o intervenție legislativă care să clarifice situațiile în care medicamentele care conțin droguri sunt ridicate de la pacienți, iar prescripțiile medicale nu mai acoperă cantitatea rămasă. Instituția mai precizează că punctele de vedere pe care le-a transmis comisiilor parlamentare în legătură cu inițiativele legislative din domeniu au caracter consultativ, adoptarea unei eventuale modificări legislative fiind exclusiv atributul Parlamentului.




























