Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut și propus pentru arestare după un an de anchetă

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut pentru 24 de ore. Procurorii au cerut vineri arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii îl anchetează pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, fapte care ar fi fost comise față de mai multe studente ale universității, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, profitând de autoritatea conferită de funcția didactică și de poziția de superioritate în raport cu studentele ar fi comis faptele care alcătuiesc obiectul prezentei cauze”, se arată în comunicatul procurorilor.

Pentru că Alexandru Toader este și notar, propunerea de arestare va fi judecată de un judecător de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Iași.

Acuzațiile din noiembrie 2025

Cazul a început în noiembrie 2025, când două foste studente l-au acuzat public pe lector că le-ar fi făcut avansuri sexuale ca să le treacă examenul. Atunci, Alexandru Toader a refuzat să comenteze. Comisia de Etică a universității a deschis o anchetă, iar Consiliul Facultății de Drept a recomandat, cu unanimitate de voturi, ca lectorul să nu mai predea până la clarificarea situației.

Tudorel Toader: „Este un atac la adresa mea”

Tudorel Toader, fost rector al universității ieșene, susține că dosarul fiului său este, de fapt, îndreptat împotriva lui. „Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru!”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Potrivit lui Tudorel Toader, o avocată cu probleme penale le-ar fi „motivat” pe cele două studente să facă declarații împotriva fiului său, ca să-și ușureze propria situație juridică. „Fără probe şi prin intimidare, au lovit într-un tânăr pe care acasă îl aşteaptă doi copii, dintre care unul de doar câteva săptămâni”, a mai scris el, adăugând că are încredere că magistrații îl vor pune în libertate.

Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri