Cezar Ouatu a fost artistul care a intonat imnul României la meciul cu San Marino din preliminariile CM 2026. Au fost însă probleme cauzate de o defecţiune tehnică.
“Federaţia Română de Fotbal regretă incidentul tehnic petrecut marţi, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, la momentul intonării imnului naţional înaintea meciului România – San Marino.Deşi întregul moment fusese pregătit temeinic, iar repetiţiile desfăşurate timp de două ore cu o zi înainte de meci au confirmat funcţionarea impecabilă a echipamentelor, o defecţiune tehnică a împiedicat desfăşurarea momentului.
Ploaia abundentă a provocat o cedare a conexiunii dintre microfonul artistului Cezar Ouatu şi receptorul conectat la instalaţia de sonorizare a stadionului, iar administratorii stadionului nu au putut rezolva situaţia. Din acest motiv, prestaţia sa nu a putut fi redată în mod corespunzător publicului. FRF îşi exprimă regretul profund pentru acest incident şi subliniază că experienţa spectatorilor la meciurile echipei naţionale reprezintă o prioritate absolută.
Federaţia Română de fotbal îi mulţumeşte lui Cezar Ouatu pentru profesionalism, disponibilitate şi pentru faptul că a acceptat invitaţia de a interpreta imnul. Suntem onoraţi să anunţăm că artistul va relua momentul la o viitoare partidă disputată pe teren propriu, într-o formulă care să asigure desfăşurarea impecabilă a interpretării sale”, se arată pe site-ul FRF.
Se pare că organizatorii au pus microfonul artistului prea departe de emițător, iar artistul nu s-a auzit aproape deloc.
Artiştii invitaţi pentru interpretarea imnului o fac pro-bono
“Federaţia Română de Fotbal rămâne angajată în îmbunătăţirea continuă a experienţei de meci pentru suporterii echipei naţionale”, a adăugat FRF.
Naţionala României a câştigat ultimul meci disputat în acest an, scor 7-1, la Ploieşti, cu San Marino, în preliminariile CM-2026, iar acum va juca la baraj.
Pentru a ajunge la turneul final, tricolorii trebuie să câştige două meciuri, semifinală şi finală, ambele disputate într-o singură manşă. Tragerea la sorţi a play-off-ului va avea loc joi, 20 noiembrie, începând cu ora 14:00, la sediul FIFA din Zurich.
România se va afla în urna a patra, obţinând locul la baraj prin intermediul clasării din Liga Naţiunilor 2024/25.
Urna 1: Italia, Danemarca, Turcia, Ucraina
Urna 2: Polonia, Ţara Galilor, Cehia, Slovacia
Urna 3: Irlanda, Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo
Urna 4: Suedia, ROMÂNIA, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord
În semifinală, România va întâlni una dintre echipele din urna 1 în deplasare. Dacă va învinge, naţionala noastră va juca finala împotriva câştigătoarei dintr-un duel între o echipă din urna 2 şi alta din urna 3, duel stabilit prin tragere la sorţi. De asemenea, gazda finalei va fi stabilită tot prin tragere la sorţi.
Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.






























Comentează