Premium
Ziarul Financiar:
Dincolo de lupta economică şi politică între americani, europeni şi nemţi, cu consecinţe pe pieţele financiare din întreaga lume, cazul celei mai mari bănci germane - Deutsche Bank, din ultimele săptămâni, scoate la iveală problemele profunde care macină un sistem bancar european rămas mult în urmă ca model de business şi mentalitate.
Acţiunile Deutsche Bank au ajuns la un minim de trei decenii, în condiţiile în care economia germană este la maxime istorice din punct de vedere al puterii. La active de 1.800 de miliarde de euro, una dintre cele mai mari bănci ale Europei a ajuns la o valoare bursieră de 16 miliarde de dolari (15 miliarde de euro). Ca o comparaţie, Banca Transilvania are o capitalizare bursieră de 1,9 miliarde de euro, la active de 10 miliarde de euro.
Scăderea inflaţiei mult mai mult decât cele mai optimiste aşteptări, reducerea dobânzilor dincolo chiar de “zero”, lichiditatea în exces, o monedă unică - euro - care a făcut să dispară volatilitatea cursurilor valutare ale monedelor naţionale (şi acum grecii, italienii, francezii, portughezii suspină după acest lucru) au ajuns, ironic, cei mai mari duşmani ai băncilor comerciale europene şi ai băncilor centrale.
Fără aceste lucruri, modelul lor de business a dispărut.
La Bucureşti, decenii întregi băncile au trăit din dobânzile mari, inflaţie ridicată, fluctuaţie de curs atât în sus cât şi în jos, costuri pe care le transferau clienţilor (prin marjă), statului (prin titluri de stat) sau băncii centrale (prin curs).
Dealerii povestesc cu nostalgie vremurile când era volatilitate şi îi pârleau pe clienţi cu diferenţe mari de curs. Sau când Ministerul Finanţelor le vindea titluri de stat cu dobânzi mari şi ei stăteau pe ele făcând bani fără probleme. Când cursul se mişcă între 4,4510-4,4530 lei pentru un euro, ce să mai câştige? Când Ministerul Finanţelor emite titluri la dobânzi de 1 şi ceva la sută, ce bani să mai faci?
Pentru că nu au o cerere suficientă de credite la nivelul lichidităţii în care se scaldă, orice sumă atrasă de la populaţie sau companii prin economisire a ajuns să se transforme într-o pierdere pentru bancă.
Toate băncile europene sunt pline de economiile populaţiei şi ale companiilor, cărora nu le mai fac faţă, nici chiar dacă le pun dobânzi negative. Europenii - în special nemţii, austriecii, francezii, olandezii şi chiar italienii - au economisit prea mult la bancă, iar băncile nu mai au ce să facă cu banii lor, pentru că nu au cui să dea credite.
Acum, când nu mai există nimic din acestea, băncile se confruntă cu o scădere a veniturilor chiar în valoare nominală, şi cu o creştere de costuri care le mănâncă în final profitul, dacă nu chiar le aruncă pe pierdere.
De asemenea, dispare şi modelul de funcţionare al unor bănci centrale care în ultimele decenii avea ca ţintă stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, cel puţin în Europa şi România.
Paradoxal, acum când costurile de finanţare sunt cele mai scăzute din istorie, cererea de credite este extrem de slabă.
Când era inflaţie şi cursul creştea, companiile stăteau la coadă pentru credite. Acum toată lumea fuge când îi sună bancherii să le dea noi împrumuturi. Ce să facă cu banii dacă nu pot creşte preţul produselor sau nu pot să vândă clienţilor mai multe produse din cauza competiţiei şi supracapacităţii de producţie.
La Bucureşti, Banca Naţională a redus din nou rezervele minime obligatorii în valută (banii pe care o bancă trebuie să îi ţină la BNR din suma atrasă prin depozite) pentru că nici ea nu are ce face cu banii, şi nici băncile. În aceste condiţii, băncile de la noi vor da înapoi liniiile de finanţare către grupurile mamă. Prin această operaţiune, 500 de milioane de euro mai pleacă din România, pe lângă cele câteva miliarde din ultimii ani (...)
Dacă inflaţie nu mai e, dacă fluctuaţia de curs şi de dobânzi nu mai e sau sunt prea mici, se pune problema ce mai administrează banca centrală. Această întrebare apare din ce în ce mai mult la nivel european. Analiştii externi spun că băncile centrale trebuie să se îndrepte spre creditare şi, mai mult decât atât, să fie făcute direct responsabile de administrarea riscului creditării şi plasării banilor în instrumente financiare sofisticate de către bănci.
În lipsa îmbunătăţirii creditării şi a creşterii economice interne, s-ar putea ca banca centrală să fie nevoită să ajungă banca de dezvoltare a unui stat, cea care va finanţa, poate într-un mod direct, infrastructura şi proiectele publice.
Cum ar fi ca CNADNR sau Departamentul marilor proiecte să treacă la BNR?
Evenimentul Zilei:
Formula echilibrată a României de a privi evoluțiile internaționale s-a vădit și în angajamentele extrem de solide ce au fost asumate la începutul săptămânii la Washington DC, acolo unde a avut loc cea de a V-a reuniune a Task-Force-ului pentru implementarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi SUA.
Într-o prezență extrem de variată pe multiple domenii cu reprezentanți ai Cancelariei Prim-ministrului, MAE, Ministerului Energiei, MApN, Ministerului Economiei, reuniunea s-a soldat cu numeroase acorduri și cu o declarație comună publicată pe siteul Departamentului de Stat și al MAE român. Din păcate documentul a trecut cam ușor neobservat prin noianul de evenimente politice și electorale locale deși el vine să închide orice tip de controversă sau diferențe între Washington și București vizând abordarea temelor regionale de interes pentru țara noastră.
Spuneam că România a dovedit echilibrul în tratarea temelor după ce Președintele Klaus Johannis a abordat nuanțat tema Armatei europene, care a stârnit multe valuri de controverse înainte de summitul informal de la Bratislava și a marcat divergențe de abordare prin variantele extreme ale rupturii transatlantice UE-SUA vehiculate de diverși oficiali și analiști. Astfel, în timp ce a fost anunțată constituirea comisiei prezidențiale privind proiectul de țară și dezbaterea privind reenergizarea proiectului european, la Washington a fost reconfirmat, în termeni extrem de preciși și avantajoși, parteneriatul strategic cu SUA precum și susținerea reciprocă în zonele strategice relevante.
Această rundă a Dialogului strategic româno-american, la 5 ani de la adoptarea Declarației Comune, a scos în evidenţă perspectivele concrete de dezvoltare care vizează zone extrem de sensibile și importante pentru țara noastră, care sunt asumate în mod direct și deschis de către partenerul strategic american. Mai întâi, în declarația comună, se notează baza cooperării, respective angajamentul pentru valorile democratice – statul de drept, piață liberă, respectarea drepturilor omului și relațiile inter-umane – și importanța eforturilor continue de promovare a democrației, statului de drept și bunei guvernări pentru păstrarea unor societăți deschise și sustenabile, fiind remarcate eforturile și progresele țării noastre dar și postura sa de exemplu în aplicarea legii, guvernare responsabilă și de luptă anti-corupție.
Dar poate cel mai important element rămâne asumarea în comun a proiectelor în regiuni de interes direct pentru România - Republica Moldova, Balcanii de Vest, precum și alte zone. De altfel, în domeniul securității, sunt reamintite operaționalizarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu, dar și cooperarea în cadrul bilateral și în NATO pentru a asigura implementarea angajamentelor Summit-ului Aliat de la Varșovia, în special constituirea brigăzii multinaționale conduse de România, asigurarea prezenței aeriene și maritime Aliate întărite în regiunea Mării Negre, susținute de un program consolidat de exerciții și antrenamente întrunite și multinaționale. Alte domenii de cooperare vizează războiul informațional, combaterea terorismului și securitatea cibernetică.
