Pisicile par să fi găsit cheia către chimia creierului nostru, cel puțin așa spun cercetătorii. Ceea ce mulți iubitori de animale simt instinctiv, liniștea și relaxarea profundă atunci când mângâie o pisică, are, de fapt, o bază științifică solidă.
Potrivit mai multor studii recente, felinele declanșează în organismul uman eliberarea oxitocinei, hormonul atașamentului și al afecțiunii. Pe scurt, relația cu o pisică nu este doar emoțională, ci și biochimică.
Hormonul iubirii, activat de torsul felin
Oxitocina, supranumită „hormonul iubirii”, joacă un rol esențial în legăturile afective umane – de la relația mamă–copil până la prietenii și parteneriate stabile. Ea reduce stresul, scade nivelul cortizolului și induce o stare de calm.
Dacă efectul este bine cunoscut în relația om–câine, pisicile au părut mereu o enigmă. Totuși, cercetări realizate în 2021 de oameni de știință japonezi au arătat că o simplă sesiune de mângâieri crește semnificativ nivelul de oxitocină la proprietarii de pisici.
Explicația ar putea sta în torsul caracteristic. Vibrațiile joase emise de pisică induc o stare de relaxare și stimulează secreția hormonilor de „bine”. Un studiu din 2002 a arătat chiar că aceste vibrații pot reduce tensiunea arterială și durerea percepută – efecte comparabile cu tehnici de terapie prin sunet.
Spre deosebire de câini, pisicile comunică prin gesturi subtile – precum clipitul lent, interpretat de etologi ca un „zâmbet felin” și un semn de încredere. O analiză publicată recent arată că nivelul de oxitocină crește doar atunci când interacțiunea este inițiată de pisică, nu impusă de om, notează Science Direct. Dacă animalul este forțat, efectul se inversează, iar hormonul scade, semn că și pisicile au propriile granițe emoționale.
O dependență blândă, dar reală
Felinele „securizante”, cele care caută activ compania oamenilor, generează cele mai puternice reacții hormonale. În schimb, pisicile anxioase sau evitante răspund mai slab. Totuși, în ansamblu, pisicile au reușit să creeze o dependență emoțională subtilă, dar profundă. Oxitocina eliberată în timpul interacțiunilor zilnice – mângâieri, tors, joacă – acționează ca un tampon împotriva anxietății și depresiei.
O strategie evolutivă ingenioasă
De-a lungul mileniilor, pisicile au trecut de la vânători solitari la parteneri domestici perfecți. În loc să forțeze legătura, au învățat să „hack-uiască” sistemul nostru de recompensă. Astfel, chiar și o creștere modestă de 12% a oxitocinei (comparativ cu 57% în cazul câinilor) le-a fost suficientă pentru a-și asigura locul pe canapea și în inimile noastre.
Pe scurt: pisicile nu doar că ne relaxează, dar ne și reprogramează chimia creierului ca să le iubim. Iar noi, aparent, nu ne putem împotrivi. O confirmă cei mai mari savanți ai lumii.
Comentează