Cum poate fi evitată recidiva monturilor piciorului după intervenția chirurgicală?

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 11-11-2020

Actualizat: 11-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Monturile sau hallux valgus sunt deformări ale antepiciorului, apărute prin devierea osului de la baza halucelui (degetul mare) către interior, astfel încât capul acestui os proemină sub piele („montul”), în timp ce degetul mare este deviat către lateral, către degetele mici, pe care le împinge și, ulterior, le forțează să se „încalece”.

Apariția monturilor are o incidență mai mare în rândul femeilor, iar principala cauză o reprezintă purtarea încălțămintei nepotrivite sau cu vârf îngust și tocuri. Există și un factor favorizant pentru monturi, în cazul femeilor, de natură biologică, și anume laxitatea ligamentelor, specifică în anumite perioade din viață: pubertate, sarcină, menopauză.

Corectarea diformității și a problemelor legate de aceasta (dureri, disconfort la purtarea pantofilor obișnuiți etc) poate fi făcută printr-o intervenție chirurgicală, de către un medic ortoped. Orice alte metode pot cel mult să întârzie evoluția deformării și să ajute la atenuarea durerilor.

Intervenția de înlăturare a monturilor este una rapidă și nedureroasă, pacientul putând să revină la activitățile cotidiene chiar începând de a doua zi. Trebuie însă să poarte sandale ortopedice speciale încă din prima zi după operație, timp de minimum o lună de zile.

Riscul de recidivă a monturilor există, dar acesta este cu atât mai mic cu cât operația este făcută mai devreme, din timp (atunci când diformitatea nu este foarte avansată) și este efectuată corect (de către un medic cu experiență). Evitarea purtării pantofilor cu toc și vârf îngust duce, de asemenea, la scăderea riscului de recidivă.

Citește mai multe despre monturile piciorului!

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri