Cum poate schimba bătălia din PNL scena politică

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 26-05-2014

Actualizat: 26-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România Liberă:

Cutremur în PNL după ce partidul a obținut doar 15% la alegerile europarlamenatare de duminică, sub obiectivul autofixat de 20%. Liderul PNL, Crin Antonescu, a făcut, ieri, primul pas afirmând că își va asuma răspunderea pentru eșecul în alegeri, dar și că va propune înscrierea liberalilor în Partidul Popular European (PPE). La scurt timp, prim-vicepreședintele Klaus Iohannis și-a anunțat, de la Sibiu, demisia din fruntea partidului. Ulterior, Biroul Politic a luat act de demisiile celor doi și a validat trecerea la PPE... Ce se va întâmpla mai departe? Delegația Permanentă, forul care poate convoca un congres extraordinar se va reuni, din nou, mâine. Cel mai probabil, Congresul Extraordinar se va reuni în luna iunie, când va fi aleasă o nouă conducere. Mai important, însă, Congresul va fixa strategia PNL, fiecare tabără având propriile ideri în ceea ce privește viitorul partidului.
Mișcările de până acum permit identificarea a trei tabere în interiorul PNL. Tabăra Antonescu-Iohannis este adepta unei colaborări temperate cu partidele de dreapta, Ludovic Orban vrea o colaborare mai strânsă cu PDL, iar fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, vrea reapropierea de PSD.

Partidele populiste, extremiste și anti-europene au înregistrat victorii majore în alegerile europarlamentare de anul acesta, provocând cutremure politice în țări precum Franța și Marea Britanie. Votul anti-UE, justificat prin furia alegătorilor împotriva politicii de austeritate și de exacerbarea sentimentelor anti-imigrație și anti-Sistem, va avea consecințe asupra funcționării instituțiilor europene, dar și asupra politicilor europene în perioada următoare. Toate partidele centrist-europene, de la Populari la Socialiști, Liberali și Verzi, au pierdut mandate în favoarea euroscepticilor, dar PPE a păstrat un avans care îi permite să reclame funcția de președinte al Comisiei Europene pentru luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Proporțiile s-ar putea schimba ușor pe viitor (de exemplu, dacă eurodeputații PNL și PMP se vor încrie în grupul PPE, atunci acesta ar putea câștiga opt mandate, cât dă o țară mică precum Letonia), dar, în esență, coerența guvernanței UE nu va putea fi asigurată în absența unei cooperări stânga-dreapta, în condițiile în care partidele populiste au 142 de mandate, la care se adaugă cele 42 ale stângii comuniste.

Digi24:

Analistul politic Emil Hurezeanu a comentat situația încurcată de astăzi de la Partidul Național Liberal, în care, în urma rezulatelor de la alegeri, s-au anunțat și renunțat la demisii de câteva ori, pentru ca în final conducerea să demisioneze în bloc. Demisia lui Klaus Iohannis este „singura valabilă”, în timp ce Crin Antonescu are „principii pe care nu le profesează”, a considerat el. Emil Hurezeanu a spus despre Călin Popescu Tăriceanu că „este un personaj nimerit între vagoane”: ”domnul Antonescu recidivează. E a treia oară când promite că își dă demisia înaintea unei decizii importante. Prima oară nu s-a ținut de cuvânt, în ultimele două dăți s-a ținut de cuvânt. Între 15 și 20% nu e o mare diferență încât în interiorul ei să fie și o demisie, pentru că 15% este un scor corect și decent pentru PNL având în vedere împrejurările. Domnul Antonescu a cârmit-o într-un fel neașteptat și pentru propriii alegători... Domnul Tăriceanu este un personaj nimerit între vagoane, cu o criză personală, cred, mai degrabă. Îl văd ca victima unei crize personale de indecizie, pentru că n-a fost un mare maestrul al USL-ului nici pe vremea când Crin Antonescu îl îmbrățișa pe Ponta și retur. A devenit un fel de înlocuitor, un fel de nechezol, în ultimul moment. În mod evident vrea să obțină pe alte căi ce n-a obținut în alegeri”

 

 

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri