Cum să economisești bani pe platformele de streaming: Trucuri pentru a plăti mai puțin la Netflix, Disney+ și Max

Autor: Diana Pană

Publicat: 27-01-2025 23:20

Actualizat: 28-01-2025 01:20

Article thumbnail

Sursă foto: tellmebest

Serviciile de streaming precum Netflix, Disney+, Hulu sau Prime Video au schimbat complet modul în care consumăm conținut video. Totuși, creșterea constantă a prețurilor și diversificarea platformelor fac ca abonamentele multiple să devină din ce în ce mai costisitoare.

Dacă simți că plătești prea mult pentru a avea acces la ultimele producții, există soluții care îți permit să economisești bani fără să faci compromisuri majore în ceea ce privește divertismentul, potrivit Playtech.

Abonamentele rotative – soluția simplă pentru a economisi

O metodă eficientă de a reduce cheltuielile este să alegi un singur serviciu de streaming la un moment dat. Fiecare platformă pune la dispoziție mii de ore de conținut, dar utilizatorii urmăresc doar o mică parte din acestea. De ce să plătești lunar pentru mai multe abonamente dacă nu le folosești în mod activ?

Strategia este simplă: te abonezi la o platformă, de exemplu Netflix, și urmărești filmele și serialele disponibile acolo. După ce ai terminat conținutul de interes, anulezi abonamentul și treci la o altă platformă, precum Disney+ sau HBO Max.

Astfel, vei avea întotdeauna acces la conținut nou, fără să fii nevoit să plătești simultan pentru toate serviciile. Această metodă îți permite să te bucuri de serialele preferate, dar și să-ți gestionezi mai bine bugetul lunar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri