Cum se construiește Grupul lui Tăriceanu în teritoriu: funcții și nu numai

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 16-06-2014

Actualizat: 17-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Dacă la Brăila s-a încercat racolarea unor vechi liberali, la Bacău s-a ajuns la next level - "se dau chiar și funcții de diplomați contra prestației în favoarea partidului lui Tăriceanu", a declarat pentru stiripesurse.ro unu din liberalii băcăoani invitat la o întâlnire de constituire a unei filiale județene a Grupului lui Tăriceanu.


Despre ce ar fi vorba. Cel care se ocupă de organizarea și înființarea rețelei locale și de constituirea filialei este un fost parlamentar liberal intrat de ceve vreme in diplomație. A fost timp de 6 ani ambasadorul Romaniei în Filipine și de curând a fost numit ambasador al României în Qatar - noul post urmează să îl preia din luna iulie. Între timp însă domnul Valeriu Gheorghe se ocupă de lansarea Grupului inițiat de președintele Senatului pe plan local potrivit surselor politice locale.

Sursele citate susțin că de fapt noul post de ambasador ar fi o sinecura ca urmare a serviciilor pe care le prestează. El este ajutat în această operațiune politică (deși este diplomat și deci apolitic) de 'traseistul' Valerian Vreme, fostul ministru al Comunicațiilor în Guvernul Boc (ultima oară a fost la PMP).

Potrivit informațiilor noastre întâlnirea de constituire a Grupului va avea loc joi la ora 17.00 în incinta unui hotel din Municipiul Bacău. La această întâlnire au fost invitați primari, consilieri locali și județeni ai PNL, precum și alți liberali cu funcții în administrație.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri