Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum se explică creșterea procentului de infectare în rândul persoanelor vaccinate

captura youtube
vaccin combinatie

Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susțin că este normal să crească procentul de infectare în rândul persoanelor vaccinate.

„Dacă vaccinurile sunt eficiente, de ce există o creștere a procentului de infectare în rândul persoanelor vaccinate?”, se întreabă numeroși români, iar specialiștii CNCAV susțin că este normal să se întâmple așa.

„Pe măsură ce numărul persoanelor vaccinate crește, este firesc ca din totalul cazurilor confirmate, un procent semnificativ să fie din rândul acestei categorii. Raportat la populația expusă, procentul celor pozitivi din rândul populației vaccinate este semnificativ mai scăzut, comparativ cu cei nevaccinați”, anunță CNCAV.

De asemenea, analiza numărului cazurilor de spitalizare, raportate în urma infectării cu tulpina Delta, în funcție de statusul vaccinal, reflectă următoarele: doar 15% din cazuri au fost înregistrate la persoanele vaccinate cu schemă completă și 4% din cazurile sunt din rândul persoanelor sub 50 de ani.

Pentru a demonstra că au dreptate, reprezentanții CNCAV au prezentat o situație ipotetică.

„Explicații pe marginea unei situații ipotetice. Pe fondul unei acoperiri vaccinale de 80%, în rândul grupei de vârstă 50-55 de ani, din 100 de oameni, 80 sunt vaccinați și 20 sunt nevaccinați. Câte 8 din fiecare categorie sunt spitalizați, ceea ce ar indica faptul că din numărul celor pozitivi, 50% sunt vaccinați și 50% sunt nevaccinați. Pentru o comparație corectă, rata de incidență trebuie calculată pentru fiecare categorie în parte (vaccinați/nevaccinați), astfel: 8 persoane spitalizate, din 80 de persoane vaccinate cu schemă completă, reprezintă un procent de 10%; 8 persoane spitalizate, din 20 de persoane nevaccinate, reprezintă 40% din totalul acestora. Important!: Chiar și în această situație ipotetică, vaccinarea ar reduce de 4 ori riscul de spitalizare”, este concluzia celor de la CNCAV.

Din punct de vedere statistic, până la data de 19 iulie, în Uniunea Europeană acoperirea vaccinală a persoanelor era de 57%, pentru doza 1, iar pentru doza 2 de 44%. Totodată, eficiența vaccinării împotriva spitalizării rămâne de peste 90%, chiar și în cazul infectării cu tulpina Delta, după vaccinarea cu regim complet.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.