Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile de la finalul anului 2024 a fost analizată și reanalizată pe toate fețele, cu nenumărate argumente pro și contra. După îndelungi dezbateri s-au decantat trei tabere: 1) tabăra celor care au aplaudat decizia CCR, care ne-ar fi ferit de „glonțul care ne-a trecut pe lângă ureche”; 2) tabăra celor care condamnă cu vehemență decizia, pe care o consideră o crimă abominabilă asupra democrației și 3) tabăra de mijloc, a celor care admit că decizia nu a fost în regulă, dar care consideră că, în circumstanțele date, e bine că s-au anulat alegerile.
Precedentul creat a transformat CCR într-o instanță arbitrară, subiectivă și, deci, abuzivă.
Din punct de vedere juridic, se pot observa abateri grave de la mai multe principii fundamentale ale sistemului nostru constituțional. În primul rând, demersul CCR de a-și revizui propria hotărâre contravine chiar caracterului definitiv pe care ar trebui să-l aibă hotărârile sale. Pe acest statut definitiv s-a bazat până acum coerența și consistența jurisprudenței constituționale. Toate deciziile CCR trebuie să fie în acord unele cu altele, iar argumentele invocate într-o decizie anume trebuie să fie valabile pentru orice altă decizie viitoare. Apariția unor decizii contradictorii pur și simplu spulberă stabilitatea și predictibilitatea constituțională, transformând CCR într-o instanță arbitrară, subiectivă și, deci, în esență, abuzivă.
În aceeași logică, a fost desființat și caracterul general obligatoriu al hotărârilor CCR. Căci dacă aceste hotărâri sunt obligatorii pentru toată lumea, atunci ar fi trebuit să fie obligatorii inclusiv pentru membrii CCR. În lumina acestui principiu, membrii CCR nu mai puteau emite dispoziții care să împiedice aplicarea propriei lor hotărâri care dispunea organizarea celui de-al doilea tur de scrutin.
Au fost încălcate și principiile de drept privind securitatea juridică și autoritatea lucrului judecat, conform cărora o hotărâre rămasă definitivă, cum sunt toate hotărârile CCR, nu mai poate fi pusă la îndoială printr-un nou proces și, cu atât mai puțin, de către aceeași instanță! Nu în ultimul rând, aserțiunea enunțată chiar de Înalta Curte și de unii juriști respectabili, că nu poate exista o cale de atac împotriva deciziilor CCR, este cu totul absurdă, pentru că lasă fără obiect însăși Legea de funcționare a Curții Constituționale. Care mai e rostul acestei legi dacă nu există nicio cale de contestare a încălcării ei? Într-o logică a bunului simț, dacă o decizie a CCR a fost luată prin încălcarea legii, ar trebui să poată fi atacată, strict sub aspectul legalității, în fața instanței de contencios administrativ.
De ce sunt importante toate aceste lucruri? Pentru că în urma acestui lung șir de abateri s-a creat un precedent periculos care poate submina însăși esența sistemului democratic reprezentativ din țara noastră. Practic, membrii CCR au dobândit o imunitate absolută, care le permite să încalce legea și să-și aroge competențele altor puteri ale statului, fără a suporta niciun fel de consecințe și fără a exista vreo cale de atac împotriva unor astfel de excese. Iar poate cel mai grav lucru e că așa-zisa „societate civilă” și așa-zisa „elită intelectuală” au validat aceste încălcări grave ale fundamentelor democratice, aplaudând hotărârea CCR de anulare a alegerilor.
Dar nu aici se află bomba care a scăpat chiar și celor mai înverșunați adversari ai anulării alegerilor. Elementul cheie se află în cu totul altă parte.
Cum a trecut neobservat Paragraful 15 din Hotărârea 30/2024
În Hotărârea 32/2024 prin care au fost anulate alegerile, CCR s-a referit pe larg la „documentele prezentate în ședința CSAT”, din care ar fi reieșit că „procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele”... Acest aspect e deosebit de important, pentru că ne arată că examinarea CCR a avut în vedere perioada electorală când s-ar fi „utilizat netransparent și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”.
Așadar decizia de anulare a alegerilor a fost motivată exclusiv de evenimente din timpul campaniei electorale, fără nicio referire la procedurile din ziua votului privind votarea și centralizarea rezultatelor. Distincția este deosebit de importantă, pentru că aici este miezul problemei! Este remarcabil că nimeni dintre cei care au criticat cu vehemență decizia anulării alegerilor nu a sesizat acest detaliu crucial. Toate obiecțiile lor s-au concentrat aproape exclusiv pe contradicția dintre decizia anulării alegerilor și hotărârea anterioară, cu nr. 31/2024, care validase primul tur al alegerilor prezidențiale.
Or, elementul cheie la care ne referim se află în Paragraful 15 din Hotărârea 30/2024, prin care CCR a respins contestația formulată de candidatul Cristian Terheș. În acest paragraf, CCR își limitează, ea însăși, propriile competențe, arătând că nu poate dispune anularea scrutinului decât dacă au existat fraude în ziua votului, în procesul de votare sau în stabilirea rezultatelor, iar orice alte aspecte anterioare, cum ar fi evenimentele din timpul campaniei electorale, nu sunt admisibile. Practic, CCR și-a declinat singură competența de a se pronunța pe rapoartele din CSAT, dacă acestea nu se referă strict la procesul de votare sau la stabilirea rezultatelor.
Iată conținutul exact al paragrafului 15:
„15. La termenul din 29 noiembrie 2024, cu privire la posibilitatea solicitării analizei Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 28 noiembrie 2024, cu referire la posibilele riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și nonstatali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral, s-a arătat că aceasta este admisibilă numai dacă analiza privește aspecte concrete cu privire la votare și la stabilirea rezultatelor care să fi avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin”.
CCR a stabilit că nu are competența de a se pronunța pe aspectele din timpul campaniei electorale
Așadar, CCR ne spune, cu subiect și predicat, că analiza rapoartelor din CSAT este inadmisibilă, dacă acestea nu vizează strict procedurile din ziua votului. Pe cale de consecință, sunt inadmisibile și toate temeiurile din rapoartele din CSAT invocate de CCR în Hotărârea 32/2024, când a anulat alegerile. Toate observațiile privind tehnologiile IT&C folosite în timpul campaniei sau despre instrumentele de finanțare a campaniei electorale sunt inadmisibile, pentru că nu se referă nici la procesul de votare în sine și nici la stabilirea rezultatelor, pe care s-ar fi putut pronunța CCR, așa cum prevede legea și, în ultimă instanță, Constituția.
Deci decizia CCR nu poate viza decât strict neregulile ce pot apărea în procedurile care au loc DUPĂ încheierea campaniei electorale, respectiv în cursul procesul de votare și al stabilirii rezultatelor.
Așadar CCR admite singură faptul că și-a depășit competențele când a fundamentat anularea alegerilor pe rapoartele serviciilor de informații prezentate în CSAT, întrucât acestea nu se refereau la procedurile din ziua votului, ci doar la perioada campaniei electorale.
Dar ce mai contează această constatare...
În practică, Înalta Curte a statuat principiul că deciziile CCR nu pot fi contestate, nici măcar sub aspectul legalității, indiferent cât de grav s-ar încălca legea chiar de către membrii Curții Constituționale! Deci chiar dacă aceștia și-au depășit competența, chiar dacă nu s-au supus obligativității propriilor decizii anterioare și chiar dacă au încălcat nenumărate articole din Legea lor de funcționare, așa-zișii judecători CCR nu au nicio răspundere! Nici în fața legii și nici măcar în fața cetățenilor. De acum ei sunt deasupra legii, contrar chiar Constituției României. Ei pot decide orice, oricum, fără nicio regulă, fără nicio limită și fără niciun principiu călăuzitor. Iar nimeni nu-i va putea trage la răspundere.
Comentează