Regimul termic va fi unul oscilant în perioada urmatoare, cu temperaturi maxime de 16 grade Celsius pâna la sfârsitul acestei saptamâni, dar si cu o scadere accentuata a valorilor pâna la 5-6 grade Celsius, începând din 4 martie, în timp ce ploile vor fi prezente aproape în fiecare zi la nivelul întregii tari, uneori pe arii restrânse, iar în cursul saptamânii viitoare chiar sub forma de lapovita, potrivit prognozei meteo valabila pentru perioada 23 februarie - 8 martie 2015, publicata, luni, de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).
În Banat, în prima jumatate a acestei saptamâni, vremea va fi deosebit de calda, cu temperaturi maxime care vor ajunge marti, 24 februarie, pâna la aproximativ 16 grade. Apoi, pâna la începutul lunii martie, valorile termice diurne vor scadea, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice. Dupa o noua încalzire în primele zile ale celei de-a doua saptamâni vizate de prognoza, vremea se va raci din nou, iar maximele ar putea coborî usor sub cele specifice primei decade a lunii martie. Temperaturile nocturne vor începe sa scada dupa data de 26 februarie, iar în ultimele zile ale intervalului vor fi minime, preponderent negative. În prima saptamâna va ploua aproape în fiecare zi, mai intens în zilele de 25 si de 26 februarie. Conditii de precipitatii vor fi si în cea de-a doua saptamâna, dar pe spatii mai mici. Acestea vor fi sub forma de ploaie, iar în ultimele zile posibil, trecator, si lapovita sau ninsoare.
În zona Crisanei, la începutul intervalului de prognoza, mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul valorii de 11 grade, pentru ca în urmatoarele doua zile vremea sa devina mult mai calda decât în mod obisnuit, cu temperaturi la prânz, în medie regionala, de 15 - 16 grade. În data de 26 februarie, valorile termice scad, acestea urmând sa oscileze, în urmatoarele zile, în apropierea normelor climatologice, având tendinta de a le depasi pâna în data de 4 martie, apoi de a fi putin mai coborâte. Temperaturile minime vor scadea din dimineata zilei de vineri, 27 februarie, iar spre sfârsitul celei de-a doua saptamâni mediile sa devina negative. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata în aproape toate zilele, iar în 25 si 26 februarie, ploile vor fi în general moderate cantitativ. Este posibil ca, spre sfârsitul intervalului, trecator si pe spatii mici, sa apara si lapovita sau ninsoare slaba.
Regimul termic din Transilvania va fi unul caracterizat, pâna în data de 4 martie, de valori peste mediile multianuale specifice datei calendaristice, iar cea mai calda zi va fi 24 februarie, când se vor depasi izolat 15 grade ziua, iar noaptea media minimelor va fi de 1 - 2 grade Celsius. În ultima parte a celei de-a doua saptamâni de prognoza, media maximelor va ajunge la doar 4 - 5 grade, iar cea a minimelor la -4 grade, astfel ca vremea va deveni mai rece decât ar fi normal în aceasta perioada din an. Ploile vor fi mai frecvente în zilele de 25 si 26 februarie. În rest, chiar daca precipitatii pot sa apara aproape în fiecare zi, acestea vor fi slabe si pe spatii mai mici, predominant ploi.
În Maramures, în primele trei zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de calda, cu temperaturi care, marti si miercuri la prânz, se vor situa în jurul valorii de 14 grade. În 26 februarie, temperaturile scad, dar pâna în 5 martie ramân mai ridicate decât normele climatologice. Dupa aceasta data, vor coborî sub aceste norme, iar media maximelor va fi de doar 6 grade. Vor scadea si temperaturile nocturne, de la medii de 2-3 grade la începutul intervalului, pâna la doar -2 grade Celsius, spre final. Probabilitatea de precipitatii va fi ridicata în aproape fiecare zi, dar acestea vor fi mai intense în 25 si 26 februarie. Precipitatiile vor fi sub forma de ploaie pâna aproape de finalul celei de-a doua saptamâni, pentru ca în ultimele zile sa apara conditii si de lapovita sau ninsoare
Pentru regiunea Moldovei, pâna în data de 4 martie, chiar daca valorile termice vor avea variatii de la o zi la alta, acestea se mentin peste normele climatologice specifice perioadei, iar media maximelor se va situa, în general, în jurul valorii de 9 grade. În ultimele zile ale celei de-a doua saptamâni, însa, temperaturile scad, posibil chiar sub mediile multianuale. Temperaturile minime vor avea medii pozitive inclusiv în primele zile de primavara, pentru ca, din data de 5 martie, sa coboare sub pragul înghetului. Vor cadea precipitatii în aproape fiecare zi, sub forma de ploaie pâna spre sfârsitul intervalului, apoi, trecator si pe arii restrânse, posibil si lapovita si ninsoare.
În Dobrogea, desi valorile termice vor avea variatii de la o zi la alta, pâna spre sfârsitul intervalului vremea va fi calda pentru aceasta perioada, cu medii ale temperaturilor maxime între 9 si 12 grade, apoi vor deveni normale pentru data calendaristica. Temperaturile minime se mentin pozitive pe întreg intervalul de prognoza. Cele mai ridicate valori medii vor fi în primele zile ale acestei saptamâni, în jur de 5 grade, iar cele mai mici în ultimele zile din interval, aproximativ 1 grad. Trecator, va ploua slab, aproape în fiecare zi, mai ales în prima saptamâna.
În Muntenia, pâna în data de 4 martie, vremea va fi, în general, mai calda decât în mod obisnuit în aceasta perioada, cu medii ale temperaturilor maxime între 9 si 13 grade si ale temperaturilor minime între 1 si 5 grade. Dupa aceasta data, temperaturile scad si chiar pot ajunge la sfârsitul celei de-a doua saptamâni usor sub normalul perioadei. Maximele ramân pozitive, dar minimele vor tinde spre medii de -2 grade. Precipitatiile vor fi mai frecvente în prima saptamâna, iar în 25 februarie, pe arii restrânse, cantitatile de apa acumulate vor fi mai importante. Se vor semnala ploi, iar spre sfârsitul intervalului, izolat, poate sa apara trecator si lapovita.
Cel putin pâna la jumatatea celei de-a doua saptamâni de prognoza, în Oltenia, temperaturile diurne se vor mentine peste mediile climatologice specifice datei calendaristice, chiar daca vor avea variatii de la o zi la alta, si vor depasi 10 grade aproape în fiecare zi. Din 5 martie însa, vremea se raceste, astfel ca media maximelor se va apropia de 6 grade. Regimul termic nocturn va fi în scadere începând cu dimineata zilei de 27 februarie, iar ultimele zile din interval vor aduce chiar minime negative, cu medii în jurul a minus doua grade Celsius. Va ploua în majoritatea zilelor, în prima saptamâna pe arii extinse (miercuri, 25 februarie, posibil important cantitativ) apoi pe spatii mai mici si slab. În ultimele zile de prognoza, izolat pot sa apara fulguieli.
La munte, atât regimul termic diurn, cât si cel nocturn vor fi caracterizate, în primele zile ale acestei saptamâni, prin valori mult mai ridicate decât mediile climatologice, apoi vor fi în scadere treptata spre valori mai mici decât în mod normal la aceasta data. Astfel, spre sfârsitul intervalului vor fi temperaturi sub pragul înghetului, care se vor situa în jurul unor medii de minus doua grade, ziua, si -8 grade, noaptea. Vor cadea precipitatii pe arii extinse în prima saptamâna si local în cea de-a doua. Acestea vor fi mixte, iar spre sfârsitul intervalului, mai ales sub forma de ninsoare.
Comentează