DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cuptură ISTORICĂ în România și alte 122 de țări: Medicamente contrafăcute și interzise în valoare de peste 51 de milioane de dolari

supradoza droguri medicamente

Interpolul a anunţat luni confiscarea unei cantităţi record de 25 de milioane de medicamente contrafăcute şi interzise la nivel mondial şi distribuite pe internet, cu o valoare de peste 51 de milioane de dolari (43 de milioane de euro), relatează AFP.

Printre medicamentele confiscate se numără suplimente alimentare, medicamente împotriva durerii, tratamente împotriva epilepsiei, împotriva disfuncţiilor erectile şi produse nutriţionale, a anunţa organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie, cu sediul la Lyon (sud-estul Franţei), scrie agerpres.ro.

Citește și: Dezvăluire incredibilă! Fiica ministrului Petre Daea le-a cerut bani colegilor ca să plece la mare

Operaţiunea Pangea X a avut loc în 123 de ţări, printre care și România, un număr record, în perioada 12-19 septembrie. În cadrul operaţiunii au fost făcute peste patru sute de arestări, au fost închise 3.584 de site-uri de internet şi au fost suspendate peste 3.000 de reclame pe internet pentru vânzarea de produse farmaceutice.

Potrivit Interpol, operaţiunea Pangea X a vizat de asemenea vânzarea ilegală de echipamente medicale, precum implanturile dentare, prezervative, seringi şi echipament chirurgical, conducând la confiscarea de materiale în valoare de 500.000 de dolari (420.000 euro).

Citește și: Lovitură dură încasată de un fost ministru! A fost condamnat la ÎNCHISOARE

Interpolul a menţionat participarea pentru prima dată la această operaţiune a multor ţări africane.

'Vânzarea de produse farmaceutice contrafăcute reprezintă un subiect de îngrijorare din ce în ce mai mare la nivel mondial deoarece reprezintă un pericol pentru sănătatea consumatorilor care consideră că aceste medicamente sunt sigure', a afirmat Immanuel Sam, responsabil al biroului Interpol în Namibia.

Citește și: ATENȚIE! Ce salariu și pensie BABANE încasează cel mai bătrân sfătuitor al președintelui Iohannis

Operaţiunea Pangea a fost lansată în 2008 la care participau numai opt ţări. Potrivit Interpol, Pangea X vizează sensibilizarea publicului cu privire la riscurile de cumpărare a medicamentelor de pe internet.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.