Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Curg dosarele la DIICOT, deși fără folos: Procurorii anunţă zeci de cazuri înregistrate după festivalul Saga

Radu Pop
enational.ro
DIICOT

DIICOT a anunţat joi că a înregistrat 74 de dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri şi deţinerea de droguri pentru consum propriu, fapte reţinute în sarcina unor persoane care au participat la festivalul Saga din Capitală, anunță agerpres.

"Urmare a interesului manifestat de către reprezentanţii mass-media cu privire la evenimentele derulate în cadrul unui festival care a avut loc în municipiul Bucureşti, în perioada 3 - 5 iunie 2022, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul DIICOT este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele. Pe rolul DIICOT - Structura centrală au fost înregistrate, până în prezent, un număr de 74 cauze penale, dintre care 70 la data de 09.06.2022, constituite ca urmare a înaintării proceselor - verbale de constatare întocmite de către organele cu atribuţii de asigurare şi menţinere a ordinii publice cu ocazia activităţilor desfăşurate de acestea în contextul festivalului menţionat mai sus. Actele de constatare au vizat comiterea infracţiunii de deţinerea de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu", transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

DIICOT mai spune că efectuează urmărirea penală în aceste cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc/trafic de droguri de mare risc şi deţinerea de droguri de risc/de mare risc pentru consum propriu.

Procurorii arată că substanţele identificate şi ridicate cu ocazia constatării infracţiunilor urmează a fi trimise laboratoarelor de analiză şi profil al drogurilor.

Un tânăr de 25 de ani, originar din Republica Moldova, care a participat la Saga Festival din Bucureşti, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 4 iunie, din cauza unui stop cardio respirator provocat de consumul de droguri. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în şoc cardio-respirator şi a fost declarat decedat.

Alţi tineri participanţi la festival au ajuns la spital, după ce au consumat droguri.

Ulterior, Jandarmeria a anunţat că a constatat 77 de fapte de natură penală săvârşite de participanţi la Saga Festival, pentru încălcări ale legii privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.