VIDEO Curg plângerile la CNA după derapajul lui Tzancă Uraganu: Nimănui nu i s-a părut că așa ceva nu ar trebui să apară public

Autor: Anca Flondor

Publicat: 01-09-2025 09:35

Actualizat: 01-09-2025 10:10

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Tzancă Uraganu a stârnit un scandal uriaș după apariția în cadrul unui podcast moderate de Bursucu - Adrian Cristea. Manelistul a recunoscut că a lovit unele femei cu care avut relații. Mai multe plângeri au fost făcute la CNA Derapajul după ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.

Tzancă Uraganu, pe numele real Andrei Velcu, a recunoscut cu nonşalanţă că de-a lungul timpului a lovit o parte dintre femeile cu care a avut relații. Podcastul a avut o mulțime de vizualizări și aprecieri, dar au fost făcute și mai multe plângeri la CNA.

Asociația Necuvinte, o organizație nonprofit, a reacționat rapid, potrivit Libertatea. „Nu sunt simple opinii, ci un mesaj de normalizare a violenței domestice. A justifica o palmă, două, un picior drept reacții firești într-o relație înseamnă:

a minimaliza trauma victimelor

a transmite publicului, inclusiv tinerilor care îl idolatrizează, că agresiunea împotriva femeilor este tolerabilă

a sfida cadrul legal

Violența domestică nu este o întâmplare. Este o realitate care distruge vieți și, în cazuri extreme care au devenit săptămânale în România, ucide”, se arată în mesaj.

De asemenea, o reacție dură a avut și Mona Georgescu, consilieră pentru relații și dezvoltare personală.

„Afirmațiile făcute de Tzancă Uraganu în podcastul lui Bursucu sunt de-a dreptul periculoase, având în vedere și faptul că acel podcast a făcut deja 137.000 de vizualizări și a ajuns la cei cărora li s-au întărit astfel de convingeri, cât și la cei care se află în căutare de modele de masculinitate.

Cele două mari convingeri ale lui Tzancă U., în legătură cu femeile – convingeri ce reies din afirmațiile sale – sunt că un bărbat are tot dreptul să lovească o femeie și că o femeie este proprietatea sa, este obiectul său – această a doua convingere rezultă din prima.

Nu știu dacă ați văzut podcastul – omul a afirmat cu o mare naturalețe și foarte relaxat că are astfel de obiceiuri, deși a spus și că nu le consideră normale. E uluitor cum, în tot acest timp, nici realizatorul emisiunii, nici echipa sa de producție din care sunt convinsă că fac parte bărbați nu au oprit emisiunea, respectiv filmarea. Nimeni nu a ieșit din studio vomitând. Sau nu știm noi. Nimănui nu i s-a părut că așa ceva nu ar trebui să apară public. ȘTIU – money, money, money, money. Realizatorul emisiunii nu l-a confruntat, ci a tăcut. Chiar părea fascinat de dovezile de masculinitate ale invitatului său care era în totalitate asociat cu convingerile exprimate: e normal să lovești o femeie, să o stăpânești când te provoacă, dacă țipă sau dacă e geloasă”, a scris ea pe Facebook.

Declarațiile făcute de Tzancă Uraganu

„Când o femeie țipă, poate îi mai dai o palmă să o trezești, să o stăpânești”, a spus manelistul în cadrul emisiuni „un PODCAST mișto – O viață ca în filmele americane”, moderat de Bursucu – Adrian Cristea.

Apoi a continuat.

„Nu știu neapărat dacă regret că i-am dat o palmă. Dacă îi dădeam vreun cuțit, poate regretam. Sau nu știu, ferească Dumnezeu. (…) Și ea a căutat-o foarte mult și era o femeie care te făcea, te aducea în starea aia”, a precizat Tzancă, întrebat dacă regretă că a lovit-o pe fosta parteneră. Întrebat apoi dacă se consideră violent, Tzancă Uraganu a răspuns: „Nu sunt un tip violent, dar o femeie când țipă foarte mult, face o criză de gelozie, poate îi mai dai o palmă să o trezești, să o stăpânești. Sau… nu știu. Mai se întâmplă (sic!) o chestie de-asta, dar nu înseamnă că am dat bâte, cuțite, pumni, picioare, să mă sui cu picioarele pe capul… Nu, nu a fost niciodată de genul ăsta. Dar o palmă, două, un picior – ceva mai dai la o femeie ca să… Bine, știu că nu este normal”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri