Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, joi, scenariile de funcţionare a unităţilor de învăţământ din judeţul Mureş, pentru începutul anului şcolar 2020-2021, singura şcoală care va începe cursurile în scenariul roşu fiind cea din comuna Mădăraş, unde au fost confirmate 11 cazuri de COVID-19 în ultimele 14 zile.
Anunţul a fost făcut, joi, într-o conferinţă de presă de prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, care precizat că scenariile de funcţionare a unităţilor de învăţământ, aprobate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prevăd trei situaţii şi că deja şcolile şi-au exprimat opţiunea în baza căreia vor relua cursurile.
"În urma hotărârilor luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, scenariile de începere a anului şcolar pentru cele 167 de unităţi de învăţământ publice (cu personalitate juridică) se împart în următoarele categorii: 134 de unităţi de învăţământ au optat pentru scenariul 1 (verde), care presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie; 32 de unităţi de învăţământ au optat pentru scenariul 2 (galben sau hibrid), care presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni), a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. O unitate de învăţământ va începe cursurile în scenariul 3 (roşu), care presupune participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online", a arătat Mara Togănel.
În ceea ce priveşte unităţile private de învăţământ din judeţul Mureş, 14 unităţi au optat pentru scenariul 1 (verde), trei unităţi au ales scenariul 2 (hibrid), iar o unitate a ales să desfăşoare cursurile strict în regim online.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, dr. iuliu Moldovan, a arătat că, în analiza şi propunerea scenariilor, consiliile de administraţie a şcolilor au luat în calcul situaţia epidemiologică din localitate comunicată de către DSP Mureş şi capacitatea infrastructurii existente de a asigura distanţarea fizică şi respectarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
Iuliu Moldovan a precizat că, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, toţi factorii implicaţi în gestionarea actului de învăţământ, cu sprijinul DSP Mureş şi al CJSU Mureş, vor putea să modifice scenariul de funcţionare pentru a-i proteja pe elevi şi preşcolari.
CJSU a aprobat, joi, Scenariile de funcţionare ale unităţilor de învăţământ din judeţul Mureş, pentru începutul anului şcolar 2020-2021. Scenariile au fost elaborate de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, au primit avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş şi al Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, ajungând pentru aprobare finală în cadrul CJSU Mureş.
"După organizarea în condiţii de siguranţă sanitară a examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională, iată că buna colaborare şi faptul că am acţionat unitar ne aduce noi veşti bune. Aşa cum legea ne cere, judeţul Mureş are scenariile de începere a anului şcolar aprobate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul ISJ Mureş şi DSP Mureş. Le transmit mulţumirile mele tuturor celor care s-au implicat activ în pregătirea începerii anului şcolar şi am convingerea că vom reuşi să ne adaptăm la o şcoală altfel decât o ştiam până acum. Putem face acest lucru doar printr-o acţiune comună, uniţi de un singur obiectiv: binele copiilor noştri", a arătat Mara Togănel.
Cursuri online la şcoala din Mădăraş, după confirmarea a 11 cazuri de COVID-19 în localitate
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

13
Autorităţile locale din Studina au anunţat anularea 'Horei satului', în lipsa bugetului şi din 'precauţie'
13

537
FOTO Simpatizant al mareșalului Antonescu, reținut de polițiștii Capitalei după ce a postat mesaje cu caracter fascist, legionar și rasist pe rețelele sociale
537

8
FOTO înflorit primul bujor de stepă în Rezervaţia de la Zau de Câmpie
8

34
Zi de doliu local în memoria lui Mircea Lucescu: decizia luată în municipiul Hunedoara, pe 10 aprilie
34

16
Copac căzut pe linia de cale ferată: circulație feroviară oprită pe secția Brașov-Sighișoara
16

182
Cât de costisitor va fi Paștele anului 2026 pentru români: Scumpiri la alimentele de bază
182

65
Tânărul ucrainean, găsit pe munte în stare gravă, preluat de un elicopter SMURD. Compatriotul său l-a părăsit pe munte
65

27
Trenul IR 346 „Dacia”, orar modificat până în decembrie 2026
27

2.791
Scandal după scandal la DGASPC Argeș: DNA trimite în judecată conducerea instituției - acuzații grave și milioane în joc
2.791

1.831
VIDEO Ministrul Muncii, după o discuție cu angajații Damen Mangalia: „Am câștigat 2-3 luni în care Guvernul să găsească o soluție”
1.831

46
Cutremur de 3 grade în judeţul Vrancea
46

42
Prohibiția generală a pescuitului începe pe 9 aprilie. Măsuri stricte pentru protejarea peștilor
42

166
La ce preț se vinde carnea de miel înainte de Paște
166
















Comentează