Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Curtea Constituțională din Republica Moldova a sesizat CSM: Sunt judecători care obstrucționează tragerea la răspundere a unor inculpați

curtea constitutionala moldova ccm

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătura cu anumite practici aplicate de judecătorii instanțelor de fond care trimit cu întârziere excepțiile de neconstituționalitate ridicate. Înalta Curte cere CSM să verifice dacă acțiunile respective au fost făcută cu rea-credință, prin încălcarea standardului legal judecării cauzelor într-un termen rezonabil.

Într-un comunicat de presă, Curtea Constituțională anunță că în ultimele luni a fost sesizată de unele instanțe de drept comun cu excepții de neconstituționalitate ridicate cu mult timp înainte de trimiterea sesizărilor. Într-unul din cazuri, perioada de timp dintre ridicarea excepției în fața instanței și trimiterea sesizării de către instanță a fost mai mare de doi ani. În alte cazuri, perioada de timp a fost de câteva luni, notează deschide.md.

„Judecătorii de drept comun nu trebuie să se pronunțe cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate sau cu privire la constituționalitatea normelor contestate. Controlul acestora se limitează doar la verificarea îndeplinirii următoarelor condiții:

(1) obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție;

(2) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia;

(3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei;

(4) nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

Judecătorii de drept comun nu au competența de a refuza sesizarea Curții Constituționale din alte motive”, menționează CCM.

Potrivit reprezentanților Curții, atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate în fața lor, judecătorii de drept comun trebuie să sesizeze Curtea cu celeritate, după ce verifică îndeplinirea celor patru condiții: „Ei nu pot reține excepția și nu pot amâna sesizarea Curții, tergiversând astfel soluționarea procesului într-un termen rezonabil”.

„În unele cazuri care vizează aplicarea unor sancțiuni contravenționale și în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul contravențional, sesizarea cu întârziere a Curții și așteptarea soluției judecătorilor constituționali poate conduce la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale care este, în general, în materie contravențională, un termen redus (de un an). În asemenea cazuri, practica sesizării cu întârziere a Curții Constituționale reprezintă o modalitate de obstrucționare a tragerii la răspundere contravențională a persoanelor culpabile, fiind afectate ireversibil interese statale și particulare”, precizează CCM.

În acest sens, Curtea Constituțională a sesizat deja Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la aceste practici și nu exclude că va sesiza și alte autorități competente, pentru a verifica dacă trimiterea întârziată a excepțiilor la Curtea Constituțională a fost făcută cu rea-credință, prin încălcarea standardului legal judecării cauzelor într-un termen rezonabil.

„Curtea Constituțională le recomandă judecătorilor de drept comun să trimită de îndată excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața lor, fără a institui obstacole nejustificate în calea protecției efective a drepturilor fundamentale ale participanților la proces”, au punctat reprezentanții Înaltei Curți.

De menționat că unul dintre cazurile la care face referire Curtea Constituțională este legat de dosarul judecătorului din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Gari Bivol. Mai exact, magistratul a făcut parte din lista judecătorilor reținuți în 2016 în dosarul „Laundromat”. Acesta a fost acuzat de „pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărîri contrare legii soldată cu urmări grave” și risca până la 7 ani de închisoare.

În decembrie 2018, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis cererea cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate în interesele lui Gari Bivol, însă a expediat sesizarea către Curtea Constituțională abia la începutul lunii iulie 2021.

Între timp, în septembrie 2020, Gari Bivol a fost scos de sub urmărire penală în cazul „Laundromat” din lipsa „elementelor unei infracțiuni” și repus în funcția de judecător.

„Laundromat-ul” reprezintă o schemă dirijată de Veaceslav Platon prin care prin R.Moldova au fost spălați peste 20 miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.