Curtea Supremă a deschis calea miercuri pentru transferul documentelor legate de acţiunile preşedintelui Donald Trump din 6 ianuarie 2021 către comisia de anchetă parlamentară însărcinată să facă lumină asupra rolului său în atacul asupra Capitoliului, informează joi AFP preluat de agerpres.
Cea mai înaltă instanţă din Statele Unite a respins, cu o majoritate de opt judecători din nouă, încercarea fostului preşedinte de a menţine confidenţialitatea arhivelor Casei Albe într-o scurtă hotărâre fără motivaţii.
Aceste sute de pagini de documente includ, printre altele, listele persoanelor care l-au vizitat sau l-au sunat pe Donald Trump 6 ianuarie 2021, precum şi notiţele luate în timpul acestor discuţii.
Decizia Curţii Supreme reprezintă o victorie considerabilă pentru comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care este angajată într-un adevărat război de gherilă judiciară cu fostul preşedinte şi apropiaţii acestuia.
Membrii comisiei de anchetă, în majoritate democraţi, urmăresc să stabilească care a fost rolul preşedintelui Trump în atacul susţinătorilor săi asupra sediului Congresului în momentul în care aleşii certificau victoria adversarului său democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale.
Comisia se află într-o cursă contracronometru deoarece doreşte să îşi poată face publice concluziile înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, care vor avea loc în mai puţin de un an, şi în urma cărora republicanii ar putea recâştiga controlul asupra Camerei şi să pună capăt anchetei.
Donald Trump, care continuă să fie un personaj central în tabăra republicană şi nu exclude să candideze la preşedinţie în 2024, a încercat să blocheze activitatea comisiei de anchetă invocând o prerogativă a puterii executive care face posibilă protejarea confidenţialităţii comunicărilor sale. În opinia sa, această prerogativă se aplică inclusiv foştilor preşedinţi. Instanţele federale i-au respins însă demersul, subliniind că actuala putere executivă nu a considerat necesar să folosească această prerogativă pentru a-şi proteja arhivele. Curtea Supremă, care are trei magistraţi din nouă numiţi de Donald Trump, le-a validat deciziile.
Curtea Supremă a decis că Donald Trump nu poate bloca transferul documentelor solicitate de comisia de anchetă a Congresului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

956
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
956

830
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
830

57
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
57

1.642
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.642

64
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
64

2.306
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.306

3.032
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.032

1.799
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.799

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.395
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.395

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.127
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.127

87
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
87
















Comentează