Armă periculoasă la purtător: Cuțit cu lama de peste 20 de centimetri, descoperit de jandarmi în mâneca unui bărbat, în timp ce încerca să intre în magazin

Autor: Liana Ganea

Publicat: 07-10-2025 11:27

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Fetești, județul Ialomița, a fost depistat purtând asupra sa un cuțit cu lama de 20,5 centimetri, ascuns în mâneca stângă a gecii. Individul trebuie să răspundă acum în fața Poliției.

Bărbatul a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești, având asupra sa cuțitul cu lama de 20,5 cm, ascuns în mâneca stângă a gecii, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc luni, în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate de jandarmi în zona centrelor comerciale.

Comportamentul suspect al bărbatului a atras atenția patrulei, care l-a legitimat și controlat corporal, astfel că au descoperit arma albă.

Bărbatul nu a putut justifica prezența cuțitului asupra sa, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru portul fără drept al unei arme albe în loc public. Arma albă a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor, iar documentele întocmite au fost predate poliției, pentru măsuri legale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri