Cutremur de 5,9 în Vanuatu, în zona celei mai populate insule

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 11-05-2025 16:47

Actualizat: 11-05-2025 19:47

Article thumbnail

Sursă foto: AI

Un seism cu magnitudinea 5,9 grade s-a produs duminică în arhipelagul Vanuatu din Pacificul de Sud. Nu au fost raportate pagube materiale imediate şi nu a fost emisă alertă de tsunami, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Cutremurul s-a produs la ora locală 22:22 (11:22 GMT), potrivit Serviciului geologic al Statelor Unite (USGS), care monitorizează activitatea seismică din întreaga lume.

Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 62 de kilometri în zona insulei Efate, a treia ca mărime din arhipelag, la 7,5 kilometri nord de Port-Vila, capitala ţării, cu o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori.

La 17 decembrie, un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs la 30 de kilometri vest de capitala Vanuatu, provocând daune locuinţelor şi infrastructurii, inclusiv aeroportului din zonă. Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în urma acelui dezastru care a afectat servicii esenţiale pentru ţară, precum telecomunicaţiile şi distribuţia apei, printre altele.

Arhipelagul Vanuatu este situat pe "Cercul de Foc al Pacificului", o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri