DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CUTREMUR în Spania: Infanta Cristina anunță SEPARAREA de soțul ei, fost handbalist, după 24 de ani

Infanta Cristina

Infanta Cristina a Spaniei şi soţul ei Iñaki Urdangarín, care execută o pedeapsă în regim semi-deschis pentru corupţie şi a fost fotografiat recent în compania altei femei, şi-au anunţat separarea, într-un comunicat transmis, luni, agenţiei spaniole EFE.

"De comun acord, am decis să întrerupem relaţia noastră conjugală", anunţă în acest comunicat de presă sora Regelui Felipe al VI-lea şi fostul handbalist, care formează un cuplu de mai bine de 24 de ani.

Totuşi, ei nu au precizat dacă vor divorţa.

"Angajamentul faţă de copiii noştri rămâne intact", a precizat cuplul, care are patru copii, scrie news.ro.

"Deoarece aceasta este o decizie privată, cerem cel mai mare respect tuturor celor din jurul nostru”, se încheie scurta declaraţie.

O revistă publicase miercuri fotografii cu Iñaki Urdangarín mergând de mână cu o femeie, identificată ulterior drept Ainhoa ​​Armentia, colegă de la firma de avocatură din Vitoria, unde lucrează fostul handbalist în cadrul regimului semi-deschis de care beneficiază.

Întrebat joi despre aceste fotografii, Iñaki Urdangarín, în vârstă de 54 de ani, a menţionat "o problemă” care urma să fie gestionată de familie "în cel mai mare calm".

Infanta Cristina, în vârstă de 56 de ani, care locuieşte la Geneva, nu a făcut nicio declaraţie până la comunicatul de presă de luni.

Cristina şi Iñaki Urdangarín s-au căsătorit în octombrie 1997, la un an după ce s-au întâlnit la Jocurile Olimpice de la Atlanta. Cuplul s-a mutat la Geneva în 2013, departe de paparazzi.

Iñaki Urdangarín, fost medaliat olimpic la handbal cu echipa Spaniei, ispăşeşte din 2018 o pedeapsă de cinci ani şi 10 luni de închisoare pentru deturnarea a milioane de euro donaţi de organismele publice unei fundaţii non-profit pe care o conducea.

Infanta Cristina a fost şi ea trimisă în judecată în dosarul pentru complicitate la evaziune fiscală, devenind primul membru al familiei regale adus în faţa justiţiei pentru o astfel de infracţiune. Sora regelui, care este a şasea în ordinea de succesiune la tronul Spaniei, a fost achitată.

Instanţa supremă a considerat totuşi că aceasta are o răspundere civilă în calitate de beneficiară a fondurilor obţinute de soţul ei şi a amendat-o cu 136.950 de euro, de care s-a achitat.

Pe tot parcursul anchetei, Cristina a negat că ştia despre activităţile ilicite ale soţului ei. De la începutul cazului, la sfârşitul anului 2011, ambii au fost excluşi din actele oficiale ale Casei Regale.

La urcarea pe tron ​​în 2014, Felipe al VI-lea a promis că va reda prestigiul Coroanei, afectat de multiple scandaluri de corupţie care îl implicau pe tatăl său Juan Carlos şi care l-au forţat pe acesta să abdice.

În 2015, i-a retras Infantei Cristina titlul de ducesă de Palma, pe care Juan Carlos îl crease în 1997 pentru fiica sa înainte de căsătorie.

Felipe al VI-lea mai are o soră mai mare, infanta Elena, în vârstă de 58 de ani.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.