DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cutremur la Academia de Poliție - Rectorul și prorectorul, pe făraș după acțiunea DNA / OFICIAL

breaking news stiripesurse.ro

Cutremur la Academia de Poliție! Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci, sunt pe făraș după ce au fost plasaţi sub control judiciar de către DNA pentru instigare la şantaj. Surse politice susțin pentru ȘTIRIPESURSE.RO că cei doi vor fi puși la dispoziție. Aceleași surse susțin că ministrul Carmen Dan îi va chema astăzi la sediul instituției și le va cere demisia.

ALERTĂ - Theresa May demisionează din funcția de premier, în contextul crizei Brexit: 'Am făcut tot ce am putut'

Ulterior, Ministerul de Interne a remis următorul comunicat:

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, de punere în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Iacob Adrian, și prorectorul Marcoci Petrică-Mihail.

În aceste condiții, comanda Academiei de Poliție va fi asigurată până la împuternicirea unui nou rector și a unui nou prorector de către prorectorul Veronica Stoica.

În conformitate cu art. 2721 alin. 2 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail vor fi puși la dispoziție.

Raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați și la prejudiciul de imagine adus instituției, precum și la calitatea și conduita impuse de lege pentru polițiști, conducerea Ministerului Afacerilor Interne solicită celor doi ofițeri să-și prezinte cererile de demisie.

Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcție se poate lua prin vot de către Senatul universității. O analiză a situației create la nivelul Academiei de Poliție este așteptată și din partea Senatului universității.

Ministerul Afacerilor Interne condamnă orice act de intimidare sau de amenințare din partea vreunui angajat al ministerului și își exprimă toleranța zero față de astfel de fapte.

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate ale Poliției Române, a colaborat cu DNA în acest caz încă de la primirea sesizării depuse de jurnalistul amenințat și va acorda în continuare sprijin procurorilor pentru finalizarea cazului.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.