Peste 110.000 de persoane au depus cerere la primăria din Istanbul pentru ca locuinţele lor să fie expertizate în ce priveşte rezistenţa la cutremure, a declarat miercuri primarul metropolei turce, Ekrem Imamoglu, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, Istanbulul, care are oficial 16 milioane de locuitori, este ameninţat să sufere în anii următori un cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade.
Epicentrul cutremurului aşteptat s-ar situa la o distanţă de circa 15 km de oraş, în Marea Marmara. Observatorul seismic din Kandilli a estimat că există o probabilitate de 60% ca până în anul 2030 să se producă un cutremur de 7,4 grade.
În cazul unui astfel de seism, experţii se aşteaptă la distrugeri masive şi zeci de mii de morţi. Ca şi regiunea distrusă de seismul din 6 februarie din sud-estul Turciei, numeroase imobile din Istanbul sunt considerate insuficient de rezistente la cutremure.
Primarul Imamoglu a cerut miercuri o 'mobilizare de amploare, necondiţionată' pentru Istanbul. Aceasta ar include consolidarea clădirilor, creşterea bugetului pentru pregătirea antiseismică, modificarea legislaţiei.
Imamoglu a mai spus că amnistia în domeniul construcţiilor ar trebui să dispară. În trecut, multe imobile construite ilegal au primit în cele din urmă statut legal.
Guvernarea şi politica ar trebui, de asemenea, să se schimbe fundamental, a subliniat Imamoglu.
Catastrofa produsă de seismele din februarie a arătat că guvernul şi opoziţia nu au reuşit să lucreze împreună. 'Dacă este să căutăm un inamic, acesta este cutremurul', a mai spus primarul Istanbulului.
El estimase anterior bugetul necesar pentru pregătirea antiseismică a metropolei la 18 miliarde de dolari.
Cutremurele au băgat spaima în turci: Locuitorii Istanbulului cer să le fie expertizate imobilele
Articole Similare

274
De la IT la agricultură: o țară vecină cu România încearcă să repopuleze satele oferind 13.000 de euro pentru cei care vor o casă cu teren
274

19
Eveniment fără precedent, eclipsat de războiul din Iran - Melania Trump va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
19

1.292
VIDEO Avion de luptă american F-15, prăbușit în Kuweit. Pilotul s-a catapultat în ultima clipă
1.292

23
Kuwaitul a interceptat drone ostile în a treia zi de atacuri ale Iranului
23

1.355
VIDEO Ucraina ia la țintă porturile rusești de la Marea Neagră - Terminalul petrolier de la Novorossiisk este în flăcări
1.355

64
Închiderea prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea împinge petrolul spre 100 de dolari şi declanşa un şoc energetic de tipul anilor ’70
64

107
Israelul loveşte din nou Teheranul, Hezbollah se implică: principalele evoluţii
107

2.738
Alertă în Cipru - Baza militară britanică, lovită de o dronă, la câteva ore după ce Iranul a încercat să o atace cu rachete
2.738

3.538
Oficiali ai Pentagonului demontează argumentele lui Trump, în spatele ușilor închise: nu au existat semne că Iranul urma să atace SUA primul
3.538

2.583
Se complică evacuarea a peste 300 de români din Orientul Mijlociu - Cursele speciale Tarom, amânate
2.583

5.591
Principala problemă a noului război: SUA, grăbite să „termine” Iranul înainte să li se termine propriul stoc de muniție (WSJ)
5.591

4.564
Războiul se extinde - Israelul a bombardat Libanul. Liderul politic al Hezbollah ar fi fost ucis
4.564

3.549
Berlin, Paris și Londra ridică tonul la Teheran: Gata de 'acţiuni defensive' pentru 'a distruge' capacităţile militare ale Iranului
3.549

















Comentează