Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cutremurul și mai ales Replica de foarte mare intensitate a dat peste cap lumea științifică: A dat peste cap Legea Omori, legea seismelor

cutremur

La câteva ore după primul seism de magnitudine 7,8 care a lovit luni regiunea de frontieră dintre Turcia şi Siria, s-a produs o a doua zguduitură de o intensitate similară. E a fost asimilată cam repede cu o replică, deşi este vorba de un fenomen diferit şi mult mai rar.

Venită la nouă ore după cutremurul principal, a luat mai întâi prin surprindere comunitatea ştiinţifică. O "replică" de magnitudine 7,5 a produs ravagii la numai câteva zeci de kilometri de epicentrul primului seism, de magnitudine 7,8, produs luni, 6 februarie, la frontiera dintre Turcia şi Siria.

Un al doilea cutremur de o asemenea intensitate nu se potriveşte cu ce se ştie despre replici. "Există o lege a scării seismelor, botezată legea Omori, care prevede că în caz de cutremur de o anumită magnitudine, va exista, pentru a schematiza, o primă replică de circa zece ori mai mică, apoi zece replici de o sută de ori mai mici şi aşa mai departe", explică Christophe Vigny, seismolog la laboratorul de geologie al Şcolii Normale Superioare (ENS), relatează France 24 preluat de Rador.

"Seism declanşat" sau "dublet"

A doua zguduitură la frontiera turco-siriană nu ar respecta deci, prin violenţa sa, legile seismologiei. Doar că în realitate nu e vorba de o replică. Este un alt fenomen, numit "seism declanşat" sau "dublet": adică un al doilea seism provocat direct de primul.

Acest tip de cutremure care vin după zguduitura principală sunt "puţin frecvente, dar au mai fost observate în trecut", precizează cercetătorul Christophe Vigny.

Diferenţa principală faţă de o replică este că "un dublet nu se produce pe aceeaşi structură geologică", subliniază Thomas Lecocq, seismolog la centrul de seismologie şi graviometrie al Observatorului Regal din Belgia. În cazul de faţă, a doua zguduitură a avut loc pe o falie secundară puţin mai la nord de falia est-anatoliană răspunzătoare pentru şocul principal.

Pentru seismele declanşate nu există reguli ca pentru replici. Acestea sunt un fel de ecouri care scad treptat, în vreme ce "dubletele" sunt şocuri colaterale care au propriile dinamici. Nimic nu le împiedică deci să fie la fel de puternice ca şi seismul principal.

Nici nu este necesar ca evenimentul principal să fie foarte puternic pentru provoca un seism declanşat. Un cutremur mediu "poate atrage un dublet. Ce e mai important e ca falia secundară să fie într-un stadiu aproape de rupere", notează seismologul belgian Thomas Lecocq.

Din acest motiv, zona în care au lovit cutremurele era un bun candidat pentru acest tip de fenomen rar. Există, într-adevăr, "un patchwork de falii cunoscute ca fiind aproape de rupere", adaugă seismologul de la Observatorul regal al Belgiei.

E nevoie de asemenea ca această zguduitură colaterală să nu fie prea departe de epicentru. "Nu există regulă precisă, dar se poate spune că la o distanţă mai mare de o sută de kilometri nu s-a înregistrat încă un seism declanşat", notează cercetătorul de la ENS Christophe Vigny.

În schimb, nimic nu arată că un dublet va interveni repede după primul cutremur. Există două scenarii principale. "Dacă dubletul a fost provocat de vibraţiile şocului, el se va declanşa după primul seism", subliniază Thomas Lecocq. Dar pot acţiona mecanisme mai complexe - în special circulaţia fluidelor în rocă - care pot duce la "seisme declanşate care apar luni sau chiar ani mai târziu", subliniază Christophe Vigny.

Risc de efect domino?

Diferenţele dintre seismele declanşate şi replici nu sunt decât de ordinul detaliului geologic. Dubletele "au propriile secvenţe cu propriile replici", subliniază Thomas Lecocq de la Observatorul regal din Belgia.

Parţial pentru că a existat un puternic seism declanşat şi nu numai replici ale unui singur şi unic cutremur de pământ, au fost într-atât de importante distrugerile de la frontiera dintre Turcia şi Siria.

Acest eveniment seismic ar mai putea avea şi alte capitole. "Se poate, teoretic, să existe un efect de domino", recunoaşte francezul Christophe Vigny. Au existat alte exemple în cascadă de cutremure, ca în Sumatra. A fost un cutremur de pământ istoric urmat de tsunami în oceanul Indian în 2004, apoi un alt seism în 2005 şi în 2006, până în 2010", subliniază seismologul de la ENS.

Problema: nu există niciun mijloc de a şti dacă un scenariu similar este pe cale să se producă. "Ştim să calculăm cu cât va creşte presiunea şocul principal pe faliile vecine. Dar nu există nicio certitudine că această presiune suplimentară va atrage alte seisme declanşate", conchide Christophe Vigny.

În cazul de faţă, nu este posibil nici să se prevadă unde ar putea apărea potenţiale dublete. Epicentrul primului seism se găseşte la o curbură a faliei Anatoliei de Est şi ea continuă în două direcţii: de o parte spre Israel şi spre Cipru de cealaltă parte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.