Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi, într-un interviu acordat postului Antena 3 CNN, că nu a întâlnit până în prezent directori din companiile de stat care să fie dispuși să renunțe voluntar la o parte din salariu, în semn de solidaritate cu populația afectată de măsurile fiscale anunțate de Guvernul Bolojan. Reacția vine după ce vicepremierul Dragoș Anastasiu afirmase recent că, în urma apelului său public, ar exista deja directori dispuși să accepte astfel de tăieri salariale.
„Nu mi-au spus acest lucru, vă mărturisesc sincer. Dacă există dorință reală, e o inițiativă lăudabilă. Dar, dacă vom avea o decizie guvernamentală asumată de premier, este evident că voi avea această discuție cu directorii din subordine. Iar dacă ei își scad cu 20% salariul, sunt dispus să îmi scad și eu salariul cu 20%”, a declarat Bogdan Ivan.
„Nu putem demoniza toți directorii”
Ministrul a subliniat că, în calitate de fost ministru al Economiei, a solicitat grila de salarizare din companiile de stat și a constatat că ocupa poziția 126 ca nivel al veniturilor, sub numeroși directori. În opinia sa, este inadmisibil ca, în companiile aflate pe pierdere sau care funcționează doar datorită subvențiilor de la stat, să se acorde creșteri ale indemnizațiilor pentru membrii consiliilor de administrație sau pentru directori. Totuși, Ivan a atras atenția că trebuie evitată demonizarea tuturor managerilor din sectorul public.
„Sunt și cazuri în care avem directori performanți, care au redresat companii aflate în pragul colapsului. În astfel de situații, remunerația trebuie să fie corectă și aliniată la nivelul pieței, altfel nu vom atrage profesioniști care să gestioneze contracte de miliarde de euro”, a explicat ministrul.
În ceea ce privește posibilele nemulțumiri ale directorilor legate de discuțiile din spațiul public referitoare la salarii, indemnizații și restructurări, Ivan a spus că nu a intrat în astfel de detalii cu ei: „Nu i-am întrebat dacă sunt mulțumiți sau nu. Contează prea puțin. Interesul statului nu e negociabil. Chiar dacă ar fi fost nemulțumiți, același lucru l-aș fi făcut.”
Ministrul a conchis că este deschis la discuții, dar nu va face compromisuri în privința reformei companiilor de stat și a responsabilității față de banul public.
Comentează