Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloş poartă 'război' pe Facebook: Cei care se joacă cu desfiinţarea SIIJ pun în pericol finanţările din fonduri europene

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Dacian Cioloș

Cei care se joacă în România cu "uite Secţia Specială, nu e Secţia Specială" riscă să pună în pericol finanţările din fonduri europene pentru dezvoltarea ţării, apreciază europarlamentarul Dacian Cioloş, potrivit Agerpres.

Precizările sunt făcute după ce, miercuri, Curtea de Justiţie a UE a respins contestaţiile făcute de Polonia şi Ungaria pe regulamentul prin care fondurile europene sunt condiţionate de respectarea statului de drept.

"Decizia vine la un an după ce grupul Renew Europe, dar şi eu, personal, am cerut din plenul Parlamentului European de nenumărate ori Comisiei şi preşedintei Ursula von der Leyen să aplice acest regulament şi să sancţioneze guvernele din Ungaria şi Polonia. A trecut un an de când am lansat acest apel, dar începând de azi preşedinta Comisiei Europene nu mai poate amâna o decizie în apărarea valorilor europene. De asemenea, cei care în România se joacă azi cu uite Secţia Specială, nu e Secţia Specială ar trebui să înţeleagă că nu se pun în pericol doar pe ei, ci şi finanţările din fonduri europene pentru dezvoltarea ţării", a scris Cioloş pe Facebook.

El adăugă că, în baza deciziei Curţii de Justiţie a UE, cei care "fură" din banii europeni sau încalcă tratatele şi valorile UE nu vor mai beneficia de finanţare europeană.

"Asta înseamnă, pe scurt, că cei care fură din banii europeni sau încalcă tratatele şi valorile după care funcţionează Uniunea Europeană nu vor primi mai departe niciun euro. Nu putem finanţa regimuri care subminează democraţia şi pun în pericol viitorul cetăţenilor din ţările lor", a susţinut el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.