Miniștrii de Finanțe din UE caută o strategie comună la scumpirea energiei

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-03-2026 14:34

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Reuters

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană vor căuta vineri să-şi coordoneze răspunsul la creşterea preţului energiei, în urma războiului din Iran, asigurându-se că măsurile îi ajută pe cei vulnerabili şi că Europa se îndepărtează tot mai mult de combustibilii fosili, în timp ce costul fiscal este ţinut sub control, transmite Reuters.

Cotaţiile la petrol şi gaze au crescut semnificativ din 28 februarie şi au dus la un şoc al preţurilor similar cu cel din timpul crizei energetice cu care s-a confruntat Europa după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, chiar dacă acum statele europene obţin mult mai multă energie din surse regenerabile, scrie Agerpres.

"Coordonarea la nivelul UE este esenţială pentru a preveni fragmentarea pieţei şi pentru a realiza economii de scară, astfel reducându-se necesitatea pentru intervenţii", se arată într-un document al Comisii Europene pregătit pentru reuniunea miniştrilor.

În condiţiile în care guvernele europene nu ştiu cât de îndelungată va fi perturbarea livrărilor de petrol şi gaze, ele sunt prudente în legătură cu implementarea unor politici fiscale costisitoare care vor fi apoi dificil de retras.

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană l-au invitat pe Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţională pentru Energie (AIE), să le prezinte cele mai recente evoluţii.

"Ar trebui luate în considerare măsuri pe termen scurt pentru a atenua povara consumatorilor (a gospodăriilor şi a industiilor). Totuşi, lecţia cheie din timpul crizei energetice din 2022-2023 este că multe din aceste măsuri sunt prea ample şi nu sunt orientate, ducând la ineficienţe şi costuri fiscale ridicate", a apreciat Executivul comunitar.

Situaţia din blocul comunitar s-a îmbunătăţit din 2022, sursele de energie regenerabilă fiind acum responsabile pentru 48% din energia UE, faţă de 36% în 2021, a precizat Comisia Europeană.

Instituţia a propus guvernelor să sprijine veniturile celor mai vulnerabile gospodării, pentru a reduc impactul preţurilor ridicate la petrol şi gaze, pentru că astfel nu ar fi distorsionate prea mult semnalele de preţ de pe piaţă. De asemenea, ar fi susţinută economisirea energiei, cum ar fi folosirea transportului public, renovarea locuinţelor şi eficienţa energetică în industrie.

De asemenea, Comisia Europeană apreciază că statele membre UE ar trebui să-şi reducă taxele la electricitate, şi, în cele din urmă, ar putea lua în considerare intervenţii asupra preţului pentru consumatorii vulnerabili şi firme, sub firma unor preţuri pe două niveluri pentru electricitate sau gaze naturale.

Google News
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri