Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș, președinte PLUS: Bugetul UE trebuie utilizat la maxim pentru a combate efectul coronavirusului

Inquam Photos/ Octav Ganea
Dacian Ciolos

Uniunea Europeană trebuie să aloce fonduri importante pentru a atenua efectele epidemiei de coronavirus asupra statelor membre, a spus, miercuri, Dacian Cioloș, președinte PLUS, într-o discuție cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunță MEDIAFAX.

„Am avut azi (miercuri n.red.) o conversație telefonică cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma ședinței Consiliului pe tema COVID-19, despre reacția și coordonarea la nivel european în fața aspectelor economice și de sănătate ale crizei coronavirus”, a relatat Dacian Cioloș.

Citește și: Armata României intervine la frontieră! Șeful MApN, Nicolae Ciucă, a aprobat solicitarea DSU

Președintele PLUS susține că Uniunea Europeană are nevoie de un plan de acțiune, pentru a răspunde acestei crize cu o planificare pe termen scurt, mediu și lung.

Acesta consideră că guvernele și instituțiile UE ar trebui să pună grupurile cele mai vulnerabile în centrul strategiilor lor de sănătate, „inclusiv prin furnizarea de măsuri de izolare adecvate și bine coordonate la nivel local, regional, la nivelul statelor membre și al UE, pentru a evita un scenariu care ar supune serviciile noastre de sănătate din întreagă Europă unor situații pentru care nu avem cum fi pregătiți”.

Cioloș este de părere că statele UE trebuie să pună la punct totodată o strategie comună și solidară de achiziționare și distribuire a echipamentelor medicale pe teritoriul Uniunii Europene.

În opinia sa, bugetul UE trebuie să fie mobilizat la maxim, pentru a atenua efectele epidemiei de coronavirus.

În acest sens, Cioloș propune „canalizarea unei părți a fondurilor existente către cercetarea COVID-19 și sprijinirea afacerilor vulnerabile, dar și utilizarea rezervelor din bugetul UE”.

Citește și: PMP solicită măsuri urgente: Trebuie construite mecanisme de izolare şi carantină în zonele de trecere a frontierei

Președintele ReNew Europe recomandă ca, pe termen scurt, toate instrumentele Uniunii Europene, precum și cele naționale „ să fie mobilizate pentru a sprijini întreprinderile și lucrătorii independenți care au nevoie”.

„La nivel național, acest lucru ar însemna, de exemplu, oferirea de stimulente fiscale și reducerea de taxe pentru întreprinderi, precum și amânarea plăților TVA și a contribuțiilor la asigurările sociale”, recomandă Cioloș.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.