Datele anunţate de "exit-poll-ul comandat de comasaţi" sunt neconcludente referitoare la partidul REPER, a afirmat europarlamentarul Dacian Cioloş, care deschide lista candidaţilor formaţiunii pentru alegerile europarlamentare.
"Datele din acest moment, anunţate de exit-poll-ul comandat şi plătit de comasaţii PSDPNL, sunt din punctul de vedere al partidului REPER, neconcludente. Vă mulţumim tuturor pentru mobilizare, vă mulţumim pentru votul vostru. Să aşteptăm numărătoarea oficială a voturilor", a scris Cioloş, pe Facebook.
Lista de candidaţi a coaliţiei PSD-PNL la alegerile europarlamentare a întrunit 54% din voturile alegătorilor, în timp ce candidaţii AUR au obţinut 14% din sufragii, iar cei ai Alianţei Dreapta Unită (ADU) - 11%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde.
De asemenea, Uniunea Democrată Maghiară din România a obţinut 5%.
Potrivit cercetării, Partidul S.O.S. România a obţinut 3%, Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) - 3%, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) - 2,00%, candidaţi independenţi - 4,00%, iar celelalte partide 4,00%.































Comentează