Grupul auto german Daimler AG, producătorul automobilelor de lux Mercedes-Benz, este aproape de o decizie cu privire la demararea, în mod oficial, a unei oferte publice iniţiale la divizia sa de camioane, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, noteaza agerpres.
Consiliul de supervizare de la Daimler AG urmează să se întâlnească miercuri pentru a discuta dacă va fi demarată o listare separată a diviziei de camioane. Daimler ar putea vinde o participaţie minoritară la această divizie printr-un IPO, posibil chiar în a doua jumătate acestui an, dacă conducerea companiei va decide să lanseze o ofertă publică iniţială, au precizat sursele.
Un IPO la divizia de camioane a grupului Daimler ar fi una dintre cele mai importante vânzări de acţiuni organizate în acest an în Germania şi ar fi o consecinţă a planurilor grupului de a oferi o mai mare independenţă principalelor sale divizii. Investitorii cer de mai mulţi ani conducerii Daimler să analizeze o listare a diviziei sale de camioane, care este unul din cei mai mari producători mondiali de vehicule comerciale.
Potrivit analiştilor de la Deutsche Bank AG, divizia de camioane a grupului Daimler ar putea fi evaluată la aproximativ 29 de miliarde de dolari, pe baza diferenţelor între preţul acţiunilor Daimler şi cele ale rivalului suedez Volvo AB. Cu toate acestea, divizia de camioane a Daimler va trebui să îşi îmbunătăţească semnificativ rentabilitatea pentru ca o astfel de evaluare să fie justificată, susţin analiştii de la Deutsche Bank.
Sursele citate de Bloomberg precizează însă că discuţiile cu privire la o posibilă listare nu s-au încheiat şi nu există nicio certitudine că un IPO va fi organizat.
Oficialii Daimler au exclus varianta unei vânzări complete a unor divizii din cadrul grupului dar au lăsat deschisă posibilitatea unei listări parţiale a diviziei de camioane. Aceasta vine în fiecare an mai multe camioane de mare tonaj decât rivalii din întreaga lume, însă de mai mulţi ani rentabilitatea sa este sub cea a rivalilor precum Volvo.
Potrivit raportului pe anul 2019, divizia de camioane a contribuit cu 40,2 miliarde de euro la cifra de afaceri a grupului Daimler. În acelaşi an, divizia a vândut 488.521 de vehicule la nivel mondial şi a generat un profit operaţional de 2,46 miliarde de euro.
Daimler pregătește listarea separată a diviziei de camioane
București
13°C
Articole Similare

18
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
18

21
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
21

3.598
Adrian Negrescu îl ceartă pe Bogdan Ivan: Firmele românești riscă să se închidă, magazinele pot rămâne fără marfă, din cauza lipsei de motorină
3.598

2.828
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.828

3.225
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
3.225

78
Românii produc cele mai puține deșeuri din Uniunea Europeană
78

5.921
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
5.921

106
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
106

6.774
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
6.774

3.964
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
3.964

3.986
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.986

1.290
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.290

78
KFC România se extinde în Republica Moldova
78
















Comentează