Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Damascul invită OIAC să vină să ancheteze cu privire la presupusul atac chimic din Duma

pixabay
siria

Regimul sirian a invitat marţi Organizaţia Internaţională împotriva Armelor Chimice (OIAC) să ancheteze cu privire la acuzaţii potrivit cărora el se află în spatele unui presupus atac chimic, în momentul în care autorităţile sunt în ”starev de alertă”, în urma unor ameninţări cu o ripostă militară occidentală, relatează AFP, conform news.ro.

Avertismentele preşedintelui american Donald Trump, care afirmă că trebuie ”plătit un preţ greu” în urma presuusului atac, a raprins spectrul unor atacuri aeriene în Siria, care ar putea să conducă la o confruntare cu Moscova, aliata neclintită a lui Bashar al-Assad.

Rusia, ale cărei trupe se află pe teritoriul sirian, a avertizat deja că o intervenţie militară americană ar fi ”foarte, foarte periculoasă”.

Ambasadorul sirian la ONU Bashar al-Jaafari a acuzat luni, la ONU, Statele Unite, Franţa şi alte ţări occidentale că proferează acuzaţii false la adresa Damascului, ”cu scopul de a deschide calea unui atac în Siria, ca agresiunea criminală a Statelor Unite şi Marii Britanii în Irak, în 2003”.

Iar marţi, potrivit agenţiei ofciale Sana, regimul a transmis o ”invitaţie oficială” OIAC să vină să ancheteze la Duma, ultimul bastion rebel în Ghouta de Est, la porţile Damascului, şi teatrul presupusului atac chimic, care s-ar fi soldat sâmbătă cu zeci de morţi.

STARE DE ALERTĂ

Catalogând presupus atac drept ”oribil”, preşedintele american Donald Trump a promis că ţara sa îi va răspunde ”cu forţă” şi că preconizează decizii majore ”foarte curând”.

Casa Albă a apreciat, în plus, că Damascul nu poate să comită un asemenea atac fără ajutorul aliaţilor săi rus şi iranian.

Aceştia din urmă acuză Washingtonul şi puteri occidentale că ar căuta un ”pretext” să comită atacuri în Siria. Iar Rusia a avertizat luni împotriva unor ”consecinţe grave” în cazul unor atacuri aeriene occidentale în Siria.

O ripostă militară ar putea, însă, să aştepte un vot în Consiliul de Securitate al ONU marţi. Statele Unite au cerut un vot, la ora 19.00 GMT (22.00, ora României) asupra proiectului lor de rezoluţie care instituie un ”mecanism de anchetă independentă” a ONU cu privire la recursul la arme chimice în Siria, potrivit unor diplomaţi.

Respingând iniţiativa americană, Moscova va depune propriul proiect de rezoluţie, care ar implica OIAC.

”Vom depune astăzi un proiect de rezoluţie care va cere o anchetă”, a declarat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, înainte de invitaţia Damascului. În opinia sa, forţele ruse din Siria şi regimul sirian sunt în măsură să garanteze securitatea inspectorilor OIAC.

În faţa riscului unor atacuri, armata siriană şi-a plasat forţele ”în stare de alertă” în următoarele trei zile - pe aeroporturi şi în bazele militare din ţară, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

.Această măsură este adoptată, în general, ”ca reacţie la ameninţări externe”, a precizat directorului Observatorului Rami Abdel Rahman.

O sursă din cadrul forţelor aliate regimului a declarat pentru AFP că regimul va fi avertizat în cazul unui atac.

”În gemeral, americanii îi avertizează pe ruşi dinainte, este ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un an. La acea vreme, ruşii au informat autorităţile siriene”, a declarat această sursă.

În aprilie 2017, Donald Trump a pus deja să fie bombardată o bază militară siriană, ca ripostă la un atac cu gaz sarin imputat regimului, soldat cu peste 80 de morţi în rândul civililor la Khan Sheikhoun (nord-vest).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.