Deși străbate capitala României pe o lungime considerabilă, râul Dâmbovița rămâne, în mare parte, un decor urban ignorat, o apă care curge printre betoane fără să invite la oprire, contemplare sau socializare.
Într-o perioadă în care orașele europene își redescoperă râurile ca axe de viață culturală, turistică și economică, Bucureștiul pare să fi uitat complet potențialul malurilor Dâmboviței. În Paris, Sena e flancată de promenade largi, librării în aer liber și cafenele romantice. La Londra, Tamisa este străbătută de pasarele pietonale futuriste și însoțită de spații publice vibrante, unde se organizează concerte, piețe și evenimente comunitare. Chiar și în Praga, malurile Vltavei au devenit puncte de atracție atât pentru turiști, cât și pentru localnici, cu terase plutitoare, cinema-uri în aer liber și spații verzi.
La noi totul e gri și pare imposibil
În contrast, Dâmbovița rămâne adesea doar o fâșie gri, închisă între ziduri de beton, cu trotuare înguste și neprietenoase, întrerupte de infrastructură rutieră sau lăsate în paragină. Lipsesc cu desăvârșire bănci, arbori, piste de bicicletă continue sau spații verzi cu acces facil. Nu există o viziune coerentă asupra malurilor râului, nici în centrul orașului, nici în zonele periferice.
O excepție, deși rar amintită, este o zonă centrală a orașului, unde administrația locală a Sectorului 3 a reușit să transforme o porțiune a malului Dâmboviței într-un spațiu prietenos, cu alei pietonale, spații verzi generoase și terase frecventate de tineri. Deși inițiativa primăriei a fost una locală și limitată, ea demonstrează ce s-ar putea face, dacă ar exista voință și coordonare între autorități.
În lipsa unor astfel de intervenții la scară largă, Dâmbovița va continua să curgă ca o simplă linie pe hartă – un râu care traversează Bucureștiul fără să-l unească, fără să-l definească și fără să-i aducă frumusețea și respirația de care are atâta nevoie.
Comentează