Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Bittman, revoltat că muzica sa nu se mai difuzează după ce a criticat autoritățile în pandemie: Am nevoie, ca toată lumea, de bani, am și eu nevoile mele

captura Antena 3
Dan Bittman

Dan Bittman e supărat că muzica trupei Holograf nu mai este difuzată, după declarațiile sale controversate legate de pandemia de Covid. Artistul a explicat faptul că ceea ce cântă nu are nicio legătură cu părerile sale pe diverse subiecte.

Dan Bittman a devenit foarte vocal în pandemie, spunând cu fiecare apariție că restricțiile impuse de autorități sunt exagerate. Artistul îi îndemna pe români să reacționeze la nedreptatea care li se face.

Declarațiile lui Dan Bittman au fost foarte criticate la acea vreme. Artistul a spus că nu regretă că și-a exprimat părerea public, însă critică reacțiile de după.

”Mai nou, spre mâhnirea mea, Holograf nu mai e dat pe anumite posturi, din cauza poziției mele, pe care am avut-o în timpul pandemiei” a spus Dan Bittman pentru ”Fain și Simplu”.

Întrebat de Mihai Morar dacă chiar crede asta, solistul a răspuns: „100%! Mi s-a și spus că e bine să stăm liniștiți”. „O perioadă” a completat Morar. „O perioadă… probabil foarte lungă, dar, pe anumite radiouri nu suntem bineveniți… și televiziuni”, a continuat Bittman, potrivit romaniatv.net.

Dan Bittman: „Am nevoie, ca toată lumea, de bani, am și eu nevoile mele, îmi place să trăiesc bine”

„Nu se poate așa ceva. Eu mă pot uita în ochii dvs, domnilor, care astăzi vă faceți că nu mă mai cunoașteți, dar mi-ați fost amici. Până acum un an, doi, eram prieteni. E o prostie, suntem oameni până la urmă și cred – încă – că mai avem voie să avem păreri. Dacă unul vorbește ceva, nu are legătură cu ce cântă. Ce legătură are ”Ochii tăi” cu virusul COVID-19”, a spus solistul Holograf, acuzând ceea ce a numit ”cenzură”.

Bittman a dat de înțeles că financiar pierde, dar nu atât de mult pe cât s-ar fi așteptat cei care-l urmăresc: „Culmea e că n-am câștigat din muzică cât am câștigat din activități adiacente. Am făcut niște case, am făcut televiziune, am făcut… se câștiga foarte bine. Am nevoie, ca toată lumea, de bani, am și eu nevoile mele, îmi place să trăiesc bine, dar banii nu i-am prețuit, în sensul că să mă facă banii pe mine, nu, niciodată”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.