Dan Diaconescu a fost înregistrat video cu o cameră ascunsă de cel puțin 14 ori în timp ce se afla în dormitor cu una dintre părțile vătămate din dosarul în care fostul realizator de televiziune a fost trimis în judecată pentru sex cu minore și folosirea prostituției infantile.
UPDATE - Precizările lui Dan Diaconescu, la finalul articolului!
Martorii spun că respectivele materiale audio-video au fost realizate în scop de șantaj și au fost găsite de polițiști în telefonul unei persoane din anturajul fetelor cu care Dan Diaconescu a făcut sex, informează Libertatea.ro.
Fostul patron OTV a fost acuzat de procurori că a făcut sex în 2020 și 2021 cu două surori, Alina și Adina Turceanu (pe atunci minore), primele dăți într-o cameră de hotel a Complexului Panoramic Belvedere din stațiunea Olimp, apoi în dormitorul unui apartament din municipiul Constanța.
Fișiere găsite în telefonul unui suspect în alte spețe
În respectivul apartament aparținând martorului Vasile Giorgios Gemenedzidis a fost filmat Dan Diaconescu, alături de una dintre adolescentele care practica prostituția la vremea aceea, conform datelor din dosar.
Aceste fișiere au fost găsite pe data de 15 martie 2023 de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța în telefonul unei persoane care era cercetată alături de alți suspecți într-un dosar de complicitate la furt calificat și inducerea în eroare a organelor judiciare.
În urma descoperirii acestor fișiere au fost deschise alte două dosare:
Cel în care Dan Diaconescu este acuzat de sex cu minore, în care cele două surori au calitatea de persoane vătămate.
Cel de șantaj, în care cele două surori au fost trimise în judecată alături de Vasile Giorgios Gemenedzidis și de alte persoane.
Avocații fostului realizator de televiziune au încercat să obțină în procedura de cameră preliminară excluderea acestor înregistrări de la dosar, pe motiv că ar fi fost în mod ilegal administrate ca probe.
Motivare: Cum a fost înregistrat pe ascuns Dan Diaconescu în dormitor
„Înainte ca (Dan Diaconescu) să ajungă la apartament, am ascuns telefonul meu mobil pe un dulap din dormitor, acoperit în aşa fel încât să nu se observe şi doar camera să rămână neacoperită, cu funcţia de înregistrare pornită, tot în ideea de a-l filma pe Dan Diaconescu pentru a-l șantaja ulterior,” a declarat unul dintre martori în fața instanței.
Judecătorii au respins însă cererea avocaților lui Diaconescu de a exclude aceste înregistrări din dosar, motivând că „nu există niciun motiv să se considere că ordonanța emisă de procuror la data de 15.03.2023 este nelegală” și că probele audio-video „au fost obținute fără violarea dispozițiilor legale.”
În trecut, Diaconescu a fost condamnat pentru șantaj, fiind eliberat din închisoare în 2017 după ce a executat 2/3 din pedeapsa de 5 ani și 6 luni. Acesta a fost acuzat de șantajarea fostului primar al comunei Zărand, Ion Moț, pentru a obține 200.000 de euro. În ciuda încercărilor sale de a se prezenta ca nevinovat, probele au demonstrat contrariul.
UPDATE - Precizările lui Dan Diaconescu:
„Sunt Dan Diaconescu și, în virtutea aflarii adevărului, in ciuda faptului ca mi s a confiscat dreptul de a ma apara, vă comunic in vederea publicarii următoarele :
- eu NU apar în nicio secvență video făcând sex cu o minoră, pentru simplul motiv ca nu am făcut niciodată sex cu vreo minoră.
- cele 15 așa zise fișiere video sunt identice, și fac parte dintr o secvență de câteva secunde, de tip deep fake, realizată cu o aplicație chinezească (ZAO), în scopul încercării șantajării mele.
- chiar și trucata, filmarea NU contine nici macar un cadru în care eu să apar împreună cu o altă persoană.
- așa zisa filmare este considerată fake chiar de către Ministerul Justiției, printr o expertiza realizată de către INEC, care atestă ca filmul cu o durata de cateva secunde "nu este original"
- autorii acestei înscenări, Nicolau Ionuț - Mizu, Dicu Nicolae Alexandru, Pisica Toni Alexandru, Borcan Alexia Anamaria, Sava Daniel Mihai și Gemenetzidis Iorgos au fost trași pe sfoară de către anchetatori. Cei 6 au fost amenințați, obligați să mintă în declarații, la schimb promițându-li-se eliberarea din pușcărie (unii dintre ei erau deja arestați în alte dosare) sau neinculparea în dosarul de încercare a șantajării mele. Nici în acest moment Mizu și Dicu nu au fost eliberați din închisoare, iar împotriva celorlalți s a început urmărirea penală pentru șantaj!
Pe 4 septembrie, Mizu, Dicu și Pisica vor da pentru prima oară declarații in instanță : vor spune adevărul, ca au fost influențați de către anchetatori sa și schimbe declarațiile in mai multe randuri și să mintă? Sau își vor anula declarațiile date la poliție, anul trecut, pe motiv ca, de exemplu, nu au fost informați ca aveau dreptul la tăcere? Și apoi, nici la judecătoria Constanța pe 4 septembrie nu vor mai declara nimic pentru a nu se autoincrimina? Nu ratați in concluzie procesul meu, bazat pe o înscenare ridicolă, de cea mai joasa speta, fiindcă nici nu știți ce pierdeți! Atât s a putut face în România ca mie să nu mi se permita să mă întorc în televiziune.
PS . Va reamintesc ca anul trecut mascatii au descins in locuința mea, fix cu câteva zile înainte ca eu sa ma fi întors în casele romanilor, prin intermediul OTV , după o interdicție de 10 ani, unica în Uniunea Europeană .”
Comentează